Minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor
„În vremea aceea s-au adunat Apostolii la Iisus și I-au spus toate câte au făcut și au învățat. Atunci El le-a zis: Veniți voi înșivă de o parte, în loc pustiu, și odihniți-vă puțin. Căci mulți erau care veneau și mulți care se duceau și nu mai aveau vreme nici să mănânce. Și au plecat cu corabia spre un loc pustiu, deosebi. Dar i-au văzut plecând, și mulți au înțeles și au alergat acolo pe jos de prin toate cetățile și au sosit înaintea lor. Deci, ieșind din corabie, Iisus a văzut mulțime mare și I s-a făcut milă de ei, căci erau ca niște oi fără păstor, și a început să-i învețe multe. Dar, făcându-se târziu, Ucenicii Lui, apropiindu-se, I-au zis: Locul e pustiu și ceasul e târziu; dă-le drumul ca, mergând prin cetățile și prin satele dimprejur, să-și cumpere pâine, că nu au ce să mănânce. Răspunzând, El le-a zis: Dați-le voi să mănânce. Și ei I-au zis: Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari și să le dăm să mănânce? Iar El le-a zis: Câte pâini aveți? Duceți-vă și vedeți. Și aflând, I-au spus: Cinci pâini și doi pești. Atunci El le-a poruncit să-i așeze pe toți, în cete, pe iarba verde. Și au șezut cete-cete, câte o sută și câte cincizeci. Iar El, luând cele cinci pâini și cei doi pești, privind la cer, a binecuvântat și a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor ca să le pună înaintea lor; asemenea și cei doi pești i-a împărțit tuturor. Și au mâncat toți și s-au săturat. Și au luat douăsprezece coșuri pline cu fărâmituri și cu ce a rămas din pești. Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbați. După aceea, îndată a silit pe Ucenicii Lui să intre în corabie și să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulțimii.”
Pâinea vieții
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia a IV-a, 12, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 103
„Domnul Se întrupează, de asemeni, în mâncare și în băutură, așa cum s-a scris în Evanghelie: Cel ce mănâncă pâinea aceasta, va trăi în veac (Ioan 6, 51) – ca să sature și să umple sufletul de bucuria cea duhovnicească și de negrăit. Pentru că zice: Eu sunt pâinea vieții (Ioan 6, 35). De asemenea, El (Se transformă) și în unda băuturii celei cerești, așa cum a zis: Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu (nu va mai înseta în veac pentru că apa pe care i-o voi da Eu) se va face în el izvor de apă curgătoare spre viața veșnică (Ioan 4, 14). Sau după cum zice (Apostolul): Și toți din aceeași băutură ne-am adăpat (I Corinteni 10, 4).”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Patra, Cap. 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 396
„Dar cei ce au mâncat, zice, mana, au murit, ca unii ce n-au primit nicio viață de la ea. Căci ea nu era cu adevărat de viață făcătoare, ci mai degrabă o satisfacere a foamei trupești și era primită ca un chip al hranei adevărate. Iar cei ce primesc în ei Pâinea vieții vor avea nemurirea drept cunună. Căci, nesocotind cu totul stricăciunea și relele din ea, vor urca la lungimea veșnică și nesfârșită a vieții în Hristos.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia VII, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 98
„Nu ne dă Hristos apă de izvor, ci sânge viu, care nu-i simbol al morții, ci pricină a vieții.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
