În vremea aceea, fiind iarăși mulțime mare de oameni și neavând ce să mănânce, Iisus a chemat la Sine pe Ucenicii Săi și le-a zis: Milă Îmi este de mulțime, că sunt trei zile de când așteaptă lângă Mine și n-au ce să mănânce. Și dacă le voi da drumul la casele lor flămânzi, se vor istovi pe drum, că unii dintre ei au venit de departe. Și Ucenicii Lui I-au răspuns: De unde va putea cineva să-i sature pe aceștia cu pâine aici, în pustie? El însă i-a întrebat: Câte pâini aveți? Răspuns-au Lui: Șapte. Și a poruncit mulțimii să se așeze pe pământ. Și, luând cele șapte pâini, a mulțumit, a frânt și a dat Ucenicilor Săi ca să le pună înainte. Și ei le-au pus mulțimii înainte. Și aveau și puțini peștișori. Și binecuvântându-i, a zis să-i pună și pe aceștia înaintea lor. Și au mâncat și s-au săturat și au luat șapte coșuri cu rămășițe de fărâmituri. Iar cei erau ca la patru mii. După aceea le-a dat drumul. Și îndată, intrând în corabie cu Ucenicii Săi, a venit în părțile Dalmanutei.
Domnul iubește milostenia și dreptatea
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXII, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 453-454
„Observi ochiul dumnezeiesc, că nu scapă vederii lui nimic din cele mai mici lucruri? Domnul iubește milostenia și judecata; de mila Domnului este plin pământul (Psalmul 32, 5). Dacă judecata lui Dumnezeu ar fi fost numai pentru Sine și ne-ar fi răsplătit automat după vrednicia faptelor pe care le-am făcut, ce nădejde ar mai fi? Cine dintre noi toți s-ar putea mântui? Dar așa, Domnul iubește milostenia și dreptatea. Domnul înfățișează milostenia ca stând alături de tronul împărătesc de judecată și așa îl judecă pe fiecare. Căci spune Scriptura: Dacă Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? (Psalmul 129, 3). Deci, nici milostenia nu este fără judecată, și nici judecata fără milostenie. Dumnezeu, înainte de judecată, iubește milostenia; după milostenie, vine la judecată. Acestea sunt unite una cu alta: mila cu judecata. Aceasta pentru ca nu cumva mila, fiind singură, să se îngâmfe, și nici judecata, tot singură, să ducă la deznădejde. Judecătorul vrea să te miluiască și să-ți împărtășească din îndurările Lui. Dacă după păcat te va găsi umilit, cu inima zdrobită, cu lacrimi multe pentru faptele tale rele, dacă te va vedea că le recunoști public, fără să te rușinezi, pe cele ce le-ai făcut în ascuns, că îi rogi pe frați să te ajute să te vindeci, dacă te va vedea că ai ajuns într-adevăr vrednic de miluit, îți dă din belșug milostenia Lui. Dacă însă inima îți rămâne nepocăită, cugetul mândru, dacă nu crezi în veacul ce va să fie, dacă nu te temi de judecată, atunci te îmbrățișează cu judecata. (…) Dumnezeu îi îmbrățișează cu milostenie pe cei ce se pocăiesc, iar pe cei îndărătnici îi îmbrățișează cu judecata. Același lucru îl spune și Isaia lui Dumnezeu: Mila Ta este în balanță (Isaia 28, 17). Căci așază milostenia împreună cu judecata: se măsoară cu balanța, cu numărul și cu greutatea, după vrednicia fiecăruia.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 534
„Hristos este fratele tău și împreună-moștenitor. Fă-L și aici pe pământ împreună-moștenitor. Tot ce-I dai Lui, ție-ți dai! Nu auzi ce spune profetul Isaia: Nu trece cu vederea pe cei din seminția ta (Isaia 58, 7)? Dacă nu trebuie să treci cu vederea pe rudele tale, cu atât mai mult pe Stăpân, Care, în afară că ți-i Stăpân, mai are cu tine și dreptul de înrudire și încă alte drepturi cu mult mai mari. Te-a făcut chiar părtaș la cele ale Lui fără să ia ceva de la tine. El a fost Acela care a pus început acestei nespuse binefaceri. N-ar fi, oare, cea mai mare nechibzuință să nu fii iubitor de oameni când ai primit atâtea daruri, să nu răspunzi cu răsplătiri pentru harul primit, să nu dai cât de cât în locul unor bunătăți mai mari? Hristos te-a făcut moștenitor al Cerurilor; tu însă nu-I dai în schimb nici bunătățile de pe pământ. Hristos S-a împăcat cu tine, deși n-ai făcut nicio faptă bună, ba încă Îi mai erai și dușman; tu însă nu-L răsplătești deși ți-i prieten și binefăcător, deși ar trebui să-I mulțumești chiar numai că-ți îngăduie să-I dai ceva, fără să mai socotim Împărăția Cerurilor și toate celelalte bunătăți. Când slugile invită la o masă dată de ei pe stăpânii lor, nu socotesc că fac o favoare stăpânilor lor, ci că o primesc. Între noi și Hristos însă lucrurile stau cu totul altfel. N-a chemat la masă mai întâi sluga pe stăpân, ci stăpânul a chemat mai întâi la masa lui sluga.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
