„În vremea aceea Iisus le-a dat poruncă Ucenicilor Săi să nu spună nimănui despre El că este Hristos. Și a început să-i învețe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de bătrâni, de arhierei și de cărturari și să fie omorât, iar după trei zile să învieze. Și spunea acest cuvânt pe față. Și, luându-L Petru de o parte, a început să-L dojenească. Dar El, întorcându-Se și uitându-Se la Ucenicii Săi, a certat pe Petru și i-a zis: Mergi înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Și, chemând la Sine mulțimea, împreună cu Ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.”
Să cugetăm cele ale lui Dumnezeu
Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească, cap. 33-45, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 220-221
„Când ne vom sili să împlinim în conștiință toate poruncile lui Dumnezeu, vom înțelege că legea Domnului este fără prihană; că se cultivă prin faptele noastre cele bune, dar fără mila lui Dumnezeu nu este cu putință să se desăvârșească între oameni.
Cei ce nu se socotesc pe ei datornici întregii legi a lui Hristos cunosc trupește legea lui Dumnezeu, neînțelegând nici cele ce zic, și nici cele despre care se rostesc cu tărie (I Timotei 1, 7). De aceea ei socotesc că împlinesc legea desăvârșit prin fapte.
Un lucru poate fi săvârșit bine la arătare, dar scopul celui ce l-a săvârșit nu e bun. De asemenea, poate fi rău la înfățișare, dar ținta făcătorului poate fi bună. Dar nu numai fapte săvârșesc unii, ci și vorbe grăiesc în chipul în care am zis. Căci unii schimbă calitatea unui lucru prin neiscusința și neștiința lor, alții prin intenția cea rea și iarăși alții prin scopul evlavios.
Pe cel ce își ascunde defăimarea și ocara punând înainte laude, cu greu îl pot descoperi cei mai simpli. Asemenea acestuia este și cel ce sub chipul smereniei e plin de slava deșartă. Aceștia, acoperind multă vreme adevărul cu minciuna, în cele din urmă, sunt dați totuși pe față de fapte.
Unul făcând un lucru la arătare bun, vatămă pe aproapele său; iar altul, nefăcând un asemenea lucru, îl ajută cu gândul.
Este o mustrare din răutate sau din răzbunare și este alta întru frica de Dumnezeu și pentru adevăr.
Pe cel ce a încetat de-a mai păcătui și s-a pocăit nu-l mai mustra; iar de zici că pentru Dumnezeu îl mustri, mai întâi descoperă-ți păcatele tale.
Începătorul oricărei virtuți este Dumnezeu, precum soarele, al luminii de toate zilele.
Când săvârșești fapte virtuoase, adu-ți aminte de Cel ce a zis: Fără mine nu puteți face nimic (Ioan 15, 5).
Prin necazuri și-au gătit oamenii cele bune, după cum prin slava deșartă și prin plăcere, cele rele.
Cel nedreptățit de oameni scapă de păcat și, pe măsura mâhnirii sale, află sprijin împotriva lui.
Cel ce crede în răsplata lui Hristos pe măsura credinței sale rabdă bucuros toată nedreptatea.
Cel ce se roagă pentru oamenii ce-l nedreptățesc îi înspăimântă pe draci; iar cei ce se luptă cu cei dintâi e rănit de cei de-al doilea.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
