„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Când vă vor prigoni în cetatea aceasta, fugiți în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: Nu veți sfârși cetățile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului. Nu este ucenic mai presus de învățătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său. Destul este ucenicului să fie ca învățătorul și slugii ca stăpânul. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui? Deci nu vă temeți de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală și nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneți la lumină; și, ceea ce auziți la ureche, propovăduiți de pe case. Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai curând de Acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheena. Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? Și niciuna din ele nu va cădea pe pământ fără știrea Tatălui vostru. La voi însă și perii capului toți sunt numărați. Așadar, nu vă temeți; voi sunteți cu mult mai de preț decât păsările.”
Frica cea rea
Sfântul Ioan Scărarul, Despre frica lașă sau nebărbătească, 3, 6-10, în Filocalia (1980), vol. 9, pp. 264-266
„Frica lașă este o primejdie mai înainte de frică; sau ea este o simțire plină de tremurare a inimii, clătinată și speriată de nenorociri îndoielnice. Frica lașă este lipsa încredințării. Sufletul mândru este robul fricii lașe, pentru că se bizuie pe sine și se teme de zgomotele lucrurilor și de umbre. (…) În locurile în care te-ai obișnuit să-ți fie frică, nu pregeta să te duci pe întuneric. Iar de vei tremura puțin, această patimă copilărească și de râs va îmbătrâni împreună cu tine. Mergând, înarmează-te cu rugăciunea. Ajungând acolo, întinde mâinile în sus și biruiește pe vrăjmași, cu numele lui Iisus, căci nu e în cer și pe pământ armă mai tare. Izbăvit de boală, preamărește pe Cel ce te-a izbăvit. Căci mulțumindu-I, te va acoperi în veci. Așa cum nu vei putea umple niciodată stomacul dintr-odată, tot așa nu vei putea birui nici frica dintr-odată. (…) Uneori se înfricoșează mai întâi sufletul, alteori trupul și de la el trece și la celălalt. Când înfricoșându-se trupul, frica aceasta fără motiv nu pătrunde și în suflet, e aproape izbăvirea de boală. Dar când primim cu suflet deschis toate cele neașteptate, întru zdrobirea inimii, atunci cu adevărat ne-am eliberat de frică. Nu întunericul și pustietatea locurilor îi întărește pe draci împotriva noastră, ci lipsa de rod a sufletului; dar uneori și pedepsirea noastră din iconomie. Cel ce s-a făcut rob Domnului nu se va teme decât numai de Stăpânul său. Dar cel ce nu se teme încă de Acesta, se teme și de umbra sa. Trupul se înfricoșează când stă lângă noi în chip nevăzut un duh; dar când sufletul se veselește, smerindu-se, stă de față un Înger. De aceea, cunoscând din lucrare starea de față a acestuia, să sărim mai repede la rugăciune, căci bunul nostru păzitor a venit să se roage împreună cu noi. Cel ce a biruit frica lașă e vădit că și-a predat viața și sufletul lui Dumnezeu.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
