„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul să-i descopere. Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.”
Jugul și povara Domnului
Sfântul Macarie Egipteanul, Epistole, în Părinți și Scriitori Bisericești (2014), vol. 12, pp. 277-278
„Dacă sufletul a trecut peste toate aceste războaie, atunci ele încep a-i trimite gânduri potrivnice, dorința desfrânării și pofta nelegiuită. Prin urmare, între toate acestea sufletul se îmbolnăvește și inima e sleită, încât îi e cu neputință să creadă că-și mai poate păstra fecioria, fiindcă îl supun puterii lor, cum am spus. Mai mult, după ce i-au înfățișat întinderea foarte mare de timp și osteneala necesare pentru dobândirea virtuților, pentru că mare e povara acestora și de nesuportat, îl supun pe suflet neputinței trupului și slăbiciunii firii.
Dacă nu va fi obosit ca urmare a acestor atacuri, atunci Bunul și Milostivul Dumnezeu îi trimite puterea Sa și îi întărește inima și îi dă bucurie și alinare și putința să fie aflat mai puternic de către vrăjmași, să nu precumpănească lupta acelora împotriva lui și să-i întreacă în putere pe cei temători, după cum spune Sfântul Pavel: Siliți-vă și veți primi putere! De bună seamă, aceasta e puterea despre care fericitul Petru vorbește, spunând: La o moștenire nestricată și neslăbită, păstrată în Ceruri pentru voi, care întru puterea Domnului sunteți păziți prin credință (1 Petru 1, 4-5).
Atunci Bunul și Înduratul Dumnezeu, dacă va fi văzut că inima lui s-a întărit mai mult decât vrăjmașii, atunci, puțin câte puțin, Își retrage puterea cu care îi venise într-ajutor și le îngăduie vrăjmașilor să-l atace prin diverse pofte trupești și, de asemenea, prin patima slavei deșarte, trufie și celelalte care duc la pierzare, încât să se asemene oarecum unei corăbii care fără cârmă se izbește de stânci, când într-o parte, când într-alta. Când însă inima lui va fi slăbit între acestea și astfel se va fi sleit la fiecare dintre ispitirile vrăjmașului, atunci Bunul și Iubitorul de oameni Dumnezeu, purtând de grijă făpturii Sale, îi trimite aceluia putere sfântă și îl întărește, punându-i inima și sufletul și trupul și toate cele dinăuntru ale sale sub jugul Mângâietorului, după cum El Însuși spune: Luați-vă asupra jugul Meu și învățați de la Mine, fiindcă sunt blând și smerit cu inima (Matei 11, 29). Astfel, Bunul Dumnezeu va începe să-i deschidă ochii inimii ca să înțeleagă că El este Cel care l-a întărit, și atunci va începe cu adevărat omul să știe să-I dea cinstire lui Dumnezeu cu toată smerenia și mulțumirea, după cum a spus David: Jertfă lui Dumnezeu este duhul zdrobit (Psalmul 50, 17). Și din această osteneală de pe urma luptei se obțin smerenia, zdrobirea și blândețea.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
