În vremea aceea mergea Iisus într-o zi de sâmbătă printre semănături, iar Ucenicii Lui au flămânzit și au început să smulgă spice și să mănânce. Văzând aceasta, fariseii au zis Lui: Iată, Ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cuvine să facă sâmbăta. Iar El le-a zis: Oare n-ați citit ce-a făcut David când a flămânzit el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa Domnului și a mâncat pâinile punerii-înainte, pe care nu se cuvenea lui să le mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților? Sau n-ați citit în Lege că preoții, sâmbetele, în Templu, calcă legea sâmbetei și sunt fără de vină? Ci grăiesc vouă că aici se află Acela care este mai mare decât Templul. Dacă știați ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă», n-ați fi osândit pe cei nevinovați. Pentru că Fiul Omului este Domn și al sâmbetei.
Ziua a opta
Casiodor, Istoria Bisericească tripartită, Cartea I, capitolul IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 75, p. 45
„În ziua care se numește Duminică, pe care evreii o numesc cea dintâi, dar grecii o atribuie soarelui, și care este înaintea ei ziua a șaptea (adică ziua lui Venus), (Împăratul Constantin) a stabilit prin lege ca toți să aibă zi în care să nu fie judecată sau alte preocupări, și în cursul acestei zile să se ocupe numai cu rugăciuni. Și cinsteau ziua de Duminică fiindcă e ziua în care Hristos a înviat din morți; iar pe cealaltă, fiindcă atunci fusese răstignit pe cruce. Căci avea un cult deosebit pentru Prea Sfânta Cruce, atât din cauza celor care i-au venit cu succes în ajutor în bătălii pornite împotriva adversarilor, cât și pentru aceea că s-a făcut să se arate lui ca o minune în acest scop.”
Sfântul Vasilie cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap. XXVII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, p. 80
„Facem rugăciuni stând în picioare, în zi de duminică, dar nu cunoaștem toți motivul. (Facem aceasta) nu numai pentru a ne reaminti prin această poziție, în ziua Învierii, de harul care ni s-a dat de faptul că am înviat împreună cu Hristos și că trebuie să privim către cele de sus, ci și pentru că (această zi) pare să fie chipul veacului viitor. De aceea, deși este începutul zilelor (săptămânii), nu a fost numită de Moise prima, ci una. Pentru că, zice (Scriptura), s-a făcut seară și s-a făcut dimineață (și n-a avut loc) o zi (Facerea 1, 5), ca și cum aceeași zi avea să aibă loc de mai multe ori. Această zi este una și în același timp a opta și (simbolizează) pe acea cu adevărat una și a opta zi, la care s-a referit Psalmistul în unele suprascrieri ale psalmilor (Psalmii 6 și 11); este starea care se va arăta după acest timp, ziua cea fără de sfârșit, care nu cunoaște seară nici a doua zi, acel veac netrecător și fără sfârșit. Prin urmare, Biserica își învață fiii să se roage în această zi stând în picioare, pentru ca prin continua reamintire a vieții celei fără de sfârșit, să nu neglijeze (să-și procure) merindele (necesare) în vederea mutării (la altă viață).”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
