Evanghelia zilei (Matei 12, 1-8)

Fiul Omului – Domn al sâmbetei

„În vremea aceea mergea Iisus într-o zi de sâmbătă printre se­mă­nături, iar ucenicii Lui au flămânzit și au început să smulgă spice și să mănânce. Văzând aceasta, fariseii au zis Lui: Iată, ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cuvine să facă sâmbăta. Iar El le-a zis: Oare n-ați citit ce-a făcut David când au flămânzit el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa Domnului și a mâncat pâinile punerii-înainte, pe care nu se cuvenea lui să le mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților? Sau n-ați citit în Lege că preoții, sâmbetele, în templu, calcă legea sâmbetei și sunt fără de vină? Ci grăiesc vouă că aici se află Acela care este mai mare decât templul. Dacă știați ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă», n-ați fi osândit pe cei nevinovați. Pentru că Fiul Omului este Domn și al sâmbetei.”


„Milă voiesc, iar nu jertfă” – ce va conta la sfârșit?

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXIX, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 896

„Mai întâi îi va despărți și-i va face cunoscuți după locul în care stau: la dreapta și la stânga; apoi și după nume va arăta felul de viețuire al fiecăruia, că pe unii îi numește țapi, iar pe alții oi. Îi numește pe unii țapi, ca să arate că sunt fără de rod; că țapii n-aduc niciun rod; pe alții îi numește oi, din pricina câștigului mare adus de oi, că mult câștig aduc oile: și lână, și lapte, și miei; țapul n-aduce acest câștig. Animalele necuvântătoare sunt roditoare și neroditoare prin firea lor. Oamenii sunt roditori și neroditori prin voință; de aceea sunt unii osândiți, iar alții încununați. Dar nu-i osân­dește până ce nu-i judecă mai întâi. De aceea îi și așază înaintea Lui și le spune păcatele. Ei vor grăi cu blândețe, dar nu le e de niciun folos acum blândețea. Și pe bună dreptate, că au trecut cu vederea milostenia, fapta aceea atât de mult iubită de Dumnezeu. Profeții neîncetat spuneau aceasta: Milă voiesc, și nu jertfă (Osea 6, 6), iar Legiuitorul, prin toate, spre milostenie i-a îndemnat și cu cuvântul și cu fapta. Însăși firea oamenilor tot asta îi învață. Uită-te la ei! Nu sunt lipsiți de o faptă bună sau două, ci de toate faptele bune. Nu numai că nu L-au hrănit pe Hristos, pe când era flămând, nici nu L-au îmbrăcat când era gol, dar n-au făcut nici ce era mai ușor: nu L-au cercetat când era bolnav. Și uită-te ce ușoare porunci a dat! N-a spus: În temniță eram și nu M-ați eliberat! Bolnav eram și nu M-ați vindecat! Nu! Ci a spus: Nu M-ați cercetat și: N-ați venit la Mine. Nici când le-a poruncit să-L hrănească pe când era flămând, porunca Lui n-a fost împovărătoare. Nu le cerea masă bogată și scumpă, ci atât cât era de trebuință, hrana cea de nevoie; și le-o cerea în haină de cerșetor. Deci, toate sunt în stare să-i pedepsească. Era puțin ce le cerea. O pâine. De plâns era cel ce cerea. Un sărac. Spre milă îi împingea firea celui ce cerea. Era om. (…) Mare era vrednicia Celui Ce primea milostenia. Dumnezeu o primea prin mâinile săracilor.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

PS Atanasie, Mitropolit de Sisánion și Siátista – Prinosul Noilor Mucenici în viața Bisericii

Next Post

Prima venire a Harului dumnezeiesc

Related Posts
Total
0
Share