Tâlcuirea Pildei Semănătorului
„În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus, Ucenicii I-au zis: De ce le vorbești lor în pilde? Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoașteți tainele Împărăției Cerurilor, pe când acelora nu li s-a dat. Căci celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, și ce are i se va lua. De aceea le vorbesc în pilde, ca, văzând, să nu vadă și, auzind, să nu audă, nici să înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă. Și se împlinește cu ei prorocia lui Isaia, care zice: «Cu urechile veți auzi, dar nu veți înțelege, și cu ochii vă veți uita, dar nu veți vedea. Căci inima acestui popor s-a învârtoșat și cu urechile aude greu și ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă, și Eu să-i tămăduiesc pe ei». Dar fericiți sunt ochii voștri că văd și urechile voastre că aud. Căci adevărat grăiesc vouă, că mulți proroci și drepți au dorit să vadă cele ce priviți voi, și n-au văzut, și să audă cele ce auziți voi, și n-au auzit. Voi, deci, ascultați pilda semănătorului: De la oricine aude cuvântul Împărăției și nu-l înțelege, vine cel viclean și răpește ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămânța semănată lângă drum. Cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul și îndată îl primește cu bucurie, dar nu are rădăcină în sine, ci ține până la o vreme și, întâmplându-se strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintește. Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi și înșelăciunea avuției înăbușă cuvântul și îl fac neroditor. Iar sămânța semănată în pământ bun este cel care aude cuvântul și-l înțelege, deci care aduce rod și face: unul o sută, altul șaizeci, altul treizeci.”
Calea cunoașterii tainelor
Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 14, în Filocalica, Ed. Deisis, p. 179
„(…) Deci petrecând în aceste lucruri potrivit Sfântului (Pavel) care zice: iar cetățenia noastră este în ceruri (Filipeni 3, 20), privind nu la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd (II Corinteni 4, 18), este luminat și crește în fiecare zi în vârsta duhovnicească, desființând cele ale cugetului pruncesc și înaintând spre desăvârșirea bărbătească (Efeseni 4, 13-14). De aceea, pe măsura vârstei i se schimbă și puterile și lucrările sufletești și se face mai viteaz și mai tare în făptuirile poruncilor lui Dumnezeu. Deci împlinindu-le pe acestea în fiecare zi, pe măsura lucrării lor iarăși se curățește și se învrednicește să vadă descoperiri ale unor mari taine, al căror adânc nu l-a văzut vreodată, nici nu poate să-l vadă (I Timotei 6, 16) nimeni din cei ce n-au luptat să se înalțe la o asemenea curăție. Iar «taine» numesc pe cele văzute de către toți dar neînțelese de către toți: fiindcă de la Duhul Care ne face noi, omul dobândește ochi noi, urechi de asemenea noi și de acum înainte nu mai vede cele sensibile în chip sensibil ca un om, ci, ajungând mai presus de om, vede cele sensibile în chip duhovnicesc. (…) Aude nu o voce sau voci de om, ci numai Cuvântul cel viu când iese prin vocea omului.”
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XLV, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 530-531
„Atâta vreme cât ne dedicăm lucrurilor din afara lui Dumnezeu, nu putem cuprinde cunoașterea Sa. Care om, îngrijindu-se peste măsură de cele ale lumii și afundându-se în plăcerile trupului, poate să fie cu luare aminte la cuvintele despre Dumnezeu și să fie îndeajuns de pregătit pentru contemplarea unor lucruri atât de mari? Nu vezi că este înăbușit de spini cuvântul care a căzut între aceștia (Matei 13, 7)? Spinii sunt plăcerile trupului, bogăția, slava și grijile lumești! Cel ce simte nevoia cunoașterii lui Dumnezeu va trebui să fie în afară de toate acestea, să părăsească patimile și așa să primească cunoașterea lui Dumnezeu. Cum poate intra cunoașterea lui Dumnezeu într-un suflet care este strâmtorat de gândurile care-l copleșesc? Știa și Faraon că este propriu numai celui eliberat de griji să caute pe Dumnezeu și de aceea ocăra pe Israel, zicând: Aveți răgaz îndelungat, sunteți trândavi și ziceți: Domnului Dumnezeului nostru ne vom ruga (Ieșirea 5, 17). Acest răgaz este bun și folositor celui eliberat de griji, fiindcă aduce liniștea care te înalță la învățăturile cele mântuitoare.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
