De ce Mântuitorul a vorbit în pilde?
„În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus, Ucenicii I-au zis: De ce le vorbești lor în pilde? Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoașteți tainele Împărăției Cerurilor, pe când acelora nu li s-a dat. Căci celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, și ce are i se va lua. De aceea le vorbesc în pilde, ca, văzând, să nu vadă și, auzind, să nu audă, nici să înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă. Și se împlinește cu ei prorocia lui Isaia, care zice: «Cu urechile veți auzi, dar nu veți înțelege, și cu ochii vă veți uita, dar nu veți vedea. Căci inima acestui popor s-a învârtoșat și cu urechile aude greu și ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă, și Eu să-i tămăduiesc pe ei». Dar fericiți sunt ochii voștri că văd și urechile voastre că aud. Căci adevărat grăiesc vouă, că mulți proroci și drepți au dorit să vadă cele ce priviți voi, și n-au văzut, și să audă cele ce auziți voi, și n-au auzit. Voi, deci, ascultați pilda semănătorului: De la oricine aude cuvântul Împărăției și nu-l înțelege, vine cel viclean și răpește ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămânța semănată lângă drum. Cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul și îndată îl primește cu bucurie, dar nu are rădăcină în sine, ci ține până la o vreme și, întâmplându-se strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintește. Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi și înșelăciunea avuției înăbușă cuvântul și îl fac neroditor. Iar sămânța semănată în pământ bun este cel care aude cuvântul și-l înțelege, deci care aduce rod și face: unul o sută, altul șaizeci, altul treizeci.”
Cunoașterea lui Dumnezeu
Sfântul Vasilie cel Mare, Epistole, epistola 234, I-II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, pp. 374-375
„(…) Noi putem afirma că din lucrări Îl cunoaștem pe Dumnezeu, pe când de ființa Lui nu suntem în stare să ne apropiem, pentru că lucrările Lui sunt cele care coboară spre noi, dar ființa Lui rămâne inaccesibilă.
Dar, va obiecta cineva, dacă nu-I cunoști ființa, atunci nu-L cunoști nici pe El Însuși. Răspunde-i că nici tu, care zici că-I cunoști ființa, prin aceasta nu poți spune că L-ai cunoscut pe El Însuși. Pentru că dacă un om mușcat de un câine turbat vede figura câinelui reflectată într-o fântână, acel om nu vede altceva decât tot un câine, dar sănătos; în schimb, e de plâns acel om dacă și-ar închipui că a văzut tot un câine turbat, ceea ce nu-i adevărat. Deci, să nu mai lauzi un astfel de om pentru judecata lui, ci să-i plângi de milă pentru nebunia lui. Și să știi că miroase a joacă copilărească vorba de adineauri, dacă nu cunoști ființa lui Dumnezeu, înseamnă cu tu cinstești ceva ce nu cunoști. În realitate putem răspunde: Eu știu că Dumnezeu există, în ce constă însă ființa Lui, acest lucru trece dincolo de puterea mea de înțelegere.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
