Împărăția Cerurilor în pilde
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemenea este Împărăția Cerurilor cu o comoară ascunsă în țarină pe care, găsind-o un om, a ascuns-o și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea. Iarăși este asemenea Împărăția Cerurilor cu un neguțător care caută mărgăritare bune; și, aflând un mărgăritar de mult preț, s-a dus, a vândut toate câte avea și l-a cumpărat. Asemenea este iarăși Împărăția Cerurilor cu un năvod aruncat în mare și care adună tot felul de pești. Iar când s-a umplut, l-au tras pescarii la mal și, șezând, au ales în vase pe cei buni, iar pe cei răi i-au aruncat afară. Așa va fi la sfârșitul veacului: Vor ieși Îngerii și vor despărți pe cei răi din mijlocul celor drepți. Și îi vor arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Apoi, Iisus i-a întrebat: Ați înțeles toate acestea? Iar ei I-au răspuns: Da, Doamne. Iar El le-a zis: De aceea, orice cărturar cu învățătură despre Împărăția Cerurilor este asemenea unui om gospodar care scoate din vistieria sa lucruri noi și lucruri vechi. Iar după ce Iisus a sfârșit aceste pilde, a plecat de acolo. Și, venind în patria Sa, îi învăța pe ei în sinagoga lor.”
Ce ne desparte de Împărăția Cerurilor?
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 53, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 80, pp. 167-168
„Căci prăpastia cu adevărat înfricoșată și mare între Dumnezeu și oameni este dragostea și plăcerea față de trup și de lumea aceasta. Îmbrățișând bărbătește și cu bucurie lipsa acestora, Lazăr (cum arată boala și foamea, una pricinuindu-i înstrăinarea de lume, alta de trup) s-a învrednicit să primească odihna în sânurile lui Avraam, lăsând fără alinare pe bogatul, lipsit de acestea, nefolosit cu niciun alt rod din viața în trup, fără numai cu chinurile fără de sfârșit. Căci acesta a rămas lipsit și de viața prezentă, pe care singur a îmbrățișat-o cu iubire, întrucât aceasta prin fire nu poate fi reținută din curgerea ei, și nu s-a putut împărtăși nici de cea viitoare, față de care a rămas cu totul nemișcat și fără iubire. Căci aceasta obișnuiește să se dăruiască numai acelora care au iubit-o deplin și din dragostea față de ea au răbdat de bunăvoie, cu plăcere, toate cele dureroase. (…) Spre Acesta nimeni nu va putea trece bucurându-se de plăcerea trupului și îndulcindu-se de ea mai mult decât de fericita Lui slavă. Nici nu va sta cu Cel ce a biruit lumea cel ce a fost biruit de lume și se desfată de ea, cunoscând-o în chip rău. Căci dreptatea dumnezeiască a socotit că nu se cuvine ca cei ce mărginesc la viața aceasta cele ale omului și se desfată cu bogăția, cu sănătatea trupului și cu celelalte bunuri, și socotesc că numai în aceasta e fericirea, iar bunurile sufletești le socotesc ca nimic, să se împărtășească de bunurile dumnezeiești și veșnice de care nu s-au îngrijit deloc, pentru multa grijă de cele materiale, neștiind cât de mult virtuțile întrec bogăția, sănătatea și celelalte bunuri vremelnice.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVI, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 204
„Când va veni ceea ce este desăvârșit, spune Pavel, atunci ceea ce este în parte se va desființa (I Corinteni 13, 10). Va suferi și el ce-a suferit Vechiul Testament, de la Noul Testament. Dar din pricina asta nu hulim Noul Testament cu toate că va fi desființat și el când vom dobândi Împărăția Cerurilor. Atunci ceea ce este în parte se va desființa, spune Pavel. Așa stau lucrurile; totuși, spunem că Noul Testament este mare. Iar pentru că răsplătirile Noului Testament sunt mai mari, iar puterea Duhului e mai multă, este firesc să ni se ceară și mai mari străduințe. Că răsplătirile nu mai sunt: pământ în care curge miere și lapte, nici bătrâneți fericite, nici copii mulți, nici grâu și vin, nici turme de oi și cirezi de boi, ci cerul, bunătățile cerești, învierea, răsplata de a ajunge frați cu Unul-Născut, de a lua parte la moștenire, de a fi împreună slăviți cu El, de a împărați împreună cu El și alte nenumărate răsplătiri.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Patra, Cap. 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 421-422
„Marea demnitate a firii dumnezeiești, ce se impune crezării, se arată și în aceea că nu dăruiește nimic mărunt, ci toate cele dăruite de ea sunt mai presus de fire și întrec înțelegerea noastră. (…) De aceea și Pavel se minunează de ele, zicând: Ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit cele ce le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El (I Corinteni 2, 9).”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Patra, Cap. 6, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 484
„Căci toate bunătățile se vor dărui Sfinților în acea vreme de către Dumnezeu, fără osteneală, și nu vom lucra atunci nici păcatul începător a tot răul, pentru că a fost smuls din noi din rădăcină, împreună cu cel ce obișnuiește să-l semene în noi, după cuvântul: Nu va fi acolo leu și niciuna dintre fiarele cele cumplite nu se va sui acolo, ci va fi acolo cale curată și se va chema cale sfântă (Isaia 35, 9). Și mintea Sfinților se va bucura fără oboseală de toate bunătățile.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
