Evanghelia zilei (Matei 13, 54-58)

În vremea aceea, venind în patria Sa, Iisus îi învăța pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiți și ziceau: De unde are El înțelepciunea aceasta și puterile? Oare nu este Acesta fiul teslarului? Oare nu se numește mama Lui Maria și frații Lui: Iacov și Iosif și Simon și Iuda? Și surorile Lui oare nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea? Și se sminteau în privința Lui. Iar Iisus le-a zis: Nu este proroc disprețuit decât în patria lui și în casa lui. Și n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinței lor.


Numele Fiului lui Dumnezeu

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea Întâi, Cap. 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 30-31

„Dumnezeieștile Scripturi dau Fiului multe și felurite nume. Căci spun că El este Înțelepciunea și Puterea Tatălui, după spusa lui Pavel: Hristos e Puterea și Înțelep­ciunea lui Dumnezeu (I Corinteni 1, 24). S-a mai spus că este Lumina și Adevărul Lui, după cum e cântat de unul dintre Sfinți în Psalm: Trimite lumina Ta și adevărul Tău (Psalmul 42, 3). I s-a spus și Dreptate, după spusa: Întru dreptatea Ta fă-mă să viețuiesc (Psalmul 118, 40). Căci în Hristos face vii Tatăl pe cei ce cred în El. A fost numit și Sfat al Tatălui, după spusa: Cu Sfatul Tău m-ai povățuit (Psalmul 72, 23). Dacă Fiul este toate acestea pentru că este din Dumnezeu-Tatăl, să ne spună cei ce laudă rătăcirea lui Arie și sunt plini de nebunia lui, cum este mai mic decât El? Înseamnă că, dacă este așa cum zic ei, Tatăl nu este înțelept și puternic în mod desă­vârșit, nu e lumina desăvâr­șită, nu e adevărul desăvârșit, nici drept în mod desăvârșit, nici desă­vârșit în Fiul, Care e toate acestea pentru Tatăl. Dar a cugeta sau a vorbi așa e o abatere de la dreapta credință. Tatăl e desă­vârșit pentru că le are pe toate în mod desă­vâr­șit. Deci e desăvârșit și Fiul, În­țe­lepciunea, Puterea, Lu­mina și Adevărul, Drep­tatea și Sfatul Tatălui. Iar Cel ce e plinirea desă­vârșirii în Născătorul Său, cum ar fi conceput ca fiind mai mic? Altul. Iar dacă Fiul ar fi mai mic decât Dumnezeu-Tatăl, aducându-I închinare noi și Sfinții Îngeri, vom fi descoperiți ca adorând doi dumnezei; dacă nu se va recunoaș­te identitatea firii, cel mai nedesă­vârșit ar fi la fel cu Cel desăvârșit. Căci e mare diferența între cei ce nu sunt la fel prin rațiunea firii, și aceasta aduce o tăiere, o înstrăinare între ei. Dar credința noastră nu primește un număr de mai mulți dumnezei, ci Unul fiind Dumnezeu-Tatăl, Fiul Se află în unitate cu El și evident că și Sfântul Duh. Deci nu se poate aduce niciun reproș Fiului. Căci cum va fi mai mic Cel ce este în unitate cu Tatăl Cel desăvârșit și e unit cu El în mod natural în unitatea ființei? Altul. Fiul este plinătatea. Căci din plinătatea Lui noi toți am luat (Ioan 1, 16). Dar atunci, cum va fi mai mic? (…) Altul. Dacă Fiul e mai mic și umple toate, unde va mai încăpea ceea ce are Tatăl mai mare? Și se poate spune aceasta și trupește, ca printr-o pildă, deși altfel se înțeleg mărimea și micimea în cele netru­pești.” 

Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXXVII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, p. 236

„Iar noi, pomenind numele lui Hristos Cel răstignit, punem pe fugă pe toți demonii.”

Sursa: http://ziarullumina.ro.

Previous Post

Apostolul zilei (I Corinteni 5, 9-13; 6, 1-11)

Next Post

Despre încrederea în sine și alți demoni

Related Posts
Total
0
Share