Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor)
În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, Ucenicii au venit la El şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi pești. Şi El a zis: Aduceți-Mi-le aici. Şi poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi pești şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat Ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor. Şi au mâncat toți şi s-au săturat şi au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus a silit pe Ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor.