Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Luați aminte și feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor. Iar ei cugetau în sinea lor, zicând: Ne zice aceasta pentru că n-am luat pâine. Dar Iisus, cunoscându-le gândul, a zis: Ce cugetați în voi înșivă, puțin credincioșilor, că n-ați luat pâine? Tot nu înțelegeți, nici nu vă aduceți aminte de cele cinci pâini, la cei cinci mii de oameni, și câte coșuri ați luat? Nici de cele șapte pâini, la cei patru mii de oameni, și câte coșuri ați luat? Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am zis? Ci feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor. Atunci au înțeles că nu le-a spus să se ferească de aluatul pâinii, ci de învățătura fariseilor și a saducheilor.
Credință și cunoaștere
Sfântul Vasilie cel Mare, Epistole, Epistola 235, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, pp. 376-377
„Care-i mai întâi, cunoașterea sau credința? În orice caz, în științele omenești, noi susținem că credința este cea care precedă cunoașterea, pe când în domeniul Teologiei creștine, chiar dacă ar spune cineva că cunoașterea trebuie să premeargă, noi nu-l contrazicem, dar să fie vorba de o cunoaștere care corespunde puterii de înțelegere a omului. Pentru că în domeniul științei trebuie mai întâi să crezi că o literă anumită se cheamă a, iar dacă înveți cum se scrie și cum se pronunță, atunci vei pricepe și sensul exact al valorii ei. Când vorbim însă de credința în Dumnezeu, ceea ce premerge întâi este ideea despre existența lui Dumnezeu, iar aceasta o deducem din lucrurile create. Faptul că Dumnezeu e Înțelept, e Puternic, e Bun și că are toate celelalte însușiri îl deducem ușor din comparația cu lumina creaturilor, pentru că așa Îl cunoaștem și ca Stăpân al nostru, al tuturor. Și întrucât Dumnezeu e Ziditorul întregii lumi, iar noi facem parte din lume, urmează că Dumnezeu e și Creatorul nostru. Acestei cunoașteri îi urmează apoi credința, iar din această credință izvorăște închinarea. Acum însă, întrucât cuvântul cunoaștere are multe semnificații, cei ce-i batjocoresc pe oamenii mai simpli și fac paradă din cuvintele mai puțin obișnuite, punând tot felul de întrebări, sunt asemenea celor ce fac exhibiții prin teatre, aruncând în sus pietre și prinzându-le una după alta. Deși termenul cunoaștere se aplică multor [lucruri], iar ceea ce este în sine [un lucru] poate fi cunoscut după număr, mărime, putere, modul existenței, momentul nașterii și după ființă, totuși aceștia concentrează totul într-o întrebare și ne presează să mărturisim ce este ființa în sine, iar când văd că noi nu ne pripim să le răspundem, ne pecetluiesc cu învinuirea rușinoasă a lipsei de evlavie. Ceea ce însă mărturisim e faptul că, în realitate, cunoaștem despre Dumnezeu atât cât se poate cunoaște, dar că e cu neputință să știm ceea ce trece dincolo de puterea noastră de judecată. Așa încât, dacă mă întrebi ce-i nisipul și eu voi răspunde că știu, atunci desigur că vei râde de mine dacă ai cere să-ți spun îndată și câte fire de nisip sunt.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
