Vindecarea unui lunatic
„În vremea aceea Ucenicii L-au întrebat pe Iisus, zicând: Pentru ce, dar, zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Iar El, răspunzând, a zis: Într-adevăr, mai întâi va veni Ilie și va așeza la loc toate. Eu însă vă spun vouă că Ilie a și venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; așa și Fiul Omului va pătimi de la ei. Atunci au înțeles ucenicii că Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul. Și, mergând ei spre mulțime, s-a apropiat de El un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am adus la Ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceți-l aici la Mine! Atunci Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela.”
Moise și Ilie în istoria mântuirii
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LVI, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 647
„Ca să afle Ucenicii că are stăpânire asupra morții și vieții, că stăpânește pe cele de sus și pe cele de jos. De aceea aduce pe Muntele Taborului și pe Moise, care murise, și pe Ilie, care nu murise.”
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 46, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, p. 162
„Poate nu s-ar abate de la adevăr nici acela care ar spune că prin Moise și Ilie se arată creațiunea inteligibilă și sensibilă a Cuvântului creator. Dintre acestea, Moise înfățișează rațiunea celei sensibile, ca cel supus facerii și stricăciunii, cum arată istoria referitoare la el, care povestește nașterea și moartea lui. Căci așa e și zidirea sensibilă, având un început cunoscut al facerii și nădăjduind un sfârșit produs prin descompunere. Iar Ilie pe cea inteligibilă, întrucât istoria referitoare la el nu povestește nașterea lui, chiar dacă s-a născut, și nu face să se aștepte descompunerea prin moarte, chiar dacă va sfârși să existe în forma pământească. Căci așa e și zidirea inteligibilă, care nu are nici începutul facerii vădit oamenilor, chiar dacă s-a făcut și a început și a fost adusă din neexistență la existență, și nu așteaptă niciun sfârșit determinat al existenței prin descompunere.”
Sfântul Vasilie cel Mare, Regulile mari, Cap. II, Î. 16, R. II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 248
„(…) Din cauza nestăpânirii de sine s-a întâmplat și prima neascultare a omului. Iar pentru înfrânare au fost lăudați toți Sfinții. În această privință ne este de folos și întreaga viață a Sfinților și Fericiților și exemplul (dat) de Însuși Domnul prin petrecerea Sa în carne. Moise a primit legea (Deuteronom 9, 9) după îndelungată stăruință în post și rugăciune și a auzit cuvintele lui Dumnezeu ca și cum ar vorbi cineva – zice el – cu prietenul său (Ieșirea 33, 11). Ilie atunci (numai) s-a învrednicit de vederea lui Dumnezeu, când și el exercitase în măsură egală înfrânarea (III Regi 19, 8).”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
