Vindecarea lunaticului
„În vremea aceea Ucenicii L-au întrebat pe Iisus, zicând: Pentru ce, dar, zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Iar El, răspunzând, a zis: Într-adevăr, mai întâi va veni Ilie și va așeza la loc toate. Eu însă vă spun vouă că Ilie a și venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; așa și Fiul Omului va pătimi de la ei. Atunci au înțeles Ucenicii că Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul. Și, mergând ei spre mulțime, s-a apropiat de El un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am adus la Ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceți-l aici la Mine! Atunci Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela.”
Martiriul pentru Hristos
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 481-482
„Căci pentru creștinul care a înaintat prin bună viețuire și prin darul Duhului la măsura vârstei duhovnicești a harului dat lui e o slavă și o desfătare și o bucurie mai mare decât orice plăcere să fie urât pentru Hristos, să fie prigonit pentru El, să rabde orice ocară și rușine pentru credința în Dumnezeu. Căci toată ocara și bătăile și prigonirile și celelalte pătimiri, până la cruce, toate sunt desfătare și odihnă și arvună a comorilor cerești, odată ce ele dau unuia ca acesta toată nădejdea în învierea și în bunătățile viitoare. (…) Căci însuși Harul Sfântului Duh, stăpânind peste tot sufletul și umplând lăcașul lui de veselie și de putere, face sufletului dulci pătimirile prin nădejdea celor viitoare și omoară (copleșește) simțirea durerii prezente.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Treia, Cap. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 313
„Căci moartea e a celor ce prigonesc, și nu a celor prigoniți.”
Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 33, în Filocalica, Ed. Deisis, p. 338
„Ușa” este Fiul, căci zice: Eu sunt ușa (Ioan 7, 9) – iar „cheia” este Duhul Sfânt, căci zice: Luați Duh Sfânt; cărora le veți ierta păcatele se vor ierta lor, cărora le veți ține, ținute vor fi (Ioan 20, 22–23) -, iar „casa” este Tatăl – căci zice: În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri (Ioan 14, 2). Ia seama deci întocmai în tâlcul duhovnicesc (theoria) al cuvântului. Deci dacă cheia nu descuie căci zice: Acestuia portarul îi deschide (Ioan 10, 3) -, ușa nu se deschide; iar dacă ușa nu se deschide, nimeni nu intră în casa Tatălui, după cum zice Hristos: Nimeni nu intră la Tatăl, decât numai prin Mine (Ioan 14, 6). Iar că Duhul Sfânt deschide mai întâi mintea (Luca 24, 45) noastră și ne învață cele privitoare la Tatăl și la Fiul, tot El a zis iarăși: Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului Care de la Tatăl purcede, Acela va da mărturie despre Mine și vă va călăuzi la tot adevărul (Ioan 16, 36; 15, 26)”.
Sursa: http://ziarullumina.ro
