„În vremea aceea s-au apropiat de Petru cei ce strâng darea pentru Templu și i-au zis: Învățătorul vostru nu plătește darea? Ba da! – a zis el. Dar, intrând în casă, mai înainte ca el să vorbească, Iisus i-a zis: Ce ți se pare, Simone? Regii pământului de la cine iau dări sau bir? De la fiii lor sau de la străini? El I-a zis: De la străini. Iisus i-a zis: Așadar, fiii sunt scutiți. Ci, ca să nu-i smintim pe ei, mergând la mare, aruncă undița și peștele care va ieși întâi ia-l și, deschizându-i gura, vei găsi un statir (un ban de argint). Ia-l și dă-l lor pentru Mine și pentru tine. În ceasul acela, s-au apropiat Ucenicii de Iisus și I-au zis: Cine este, oare, mai mare în Împărăția Cerurilor? Atunci Iisus, chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăția Cerurilor.”
Smerenia – imitarea lui Dumnezeu
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XXVII, 5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 216
„Venind harul îi învață să nu țină (în mare) cinste sufletul lor, (să nu creadă despre ei) că au progresat, ci să se considere în mod firesc de disprețuit. (Așa se face că), pe când sunt (plini) de cinste înaintea lui Dumnezeu, sunt (de disprețuit) înaintea (ochilor) lor; pe când progresează (în virtute) și în cunoașterea lui Dumnezeu, (se arată) ca și când n-ar ști nimic; pe când sunt bogați înaintea lui Dumnezeu, (sunt săraci) înaintea (ochilor) lor. Pentru că dacă Hristos, luând chip de rob (Filipeni 2, 7), a învins pe diavol prin smerenie; șarpele, la început, prin îngâmfare și mândrie a nimicit pe Adam. Același șarpe, ascunzându-se acum înlăuntrul inimilor, surpă și pierde neamul creștinilor prin mândrie.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 338
„Fiindcă, deci, patima înălțării s-a sădit aproape în fiecare dintre cei pătimași de firea omenească, Domnul începe de aici Fericirile, ca să smulgă mândria ca pe un rău începător din deprinderile noastre, sfătuindu-ne să urmăm Celui ce S-a făcut sărac de bunăvoie, Care este cu adevărat fericit, pentru că asemănându-ne cu El în ceea ce putem și pe cât putem*, adică în sărăcia prin voia noastră liberă, să ne atragem și părtășia la fericire.”
*Tâlcuirea Sfântului Dumitru Stăniloae: Pe Dumnezeu Cel întrupat Îl putem imita nu în minunile Sale, ci în smerenia Sa. Dar, întrucât şi aceasta cere un efort, ne porunceşte să-L imităm în ceea ce putem (n.s. 18, p. 338).
Sursa: http://ziarullumina.ro.
