Pilda lucrătorilor viei
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieșit dis-de-dimineață să tocmească lucrători pentru via sa. Și, învoindu-se cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via sa. Și, ieșind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alții stând în piață fără lucru. Și le-a zis acelora: Mergeți și voi în vie, și vă voi da ceea ce vi se cuvine. Iar ei s-au dus. Ieșind iarăși pe la ceasul al șaselea și al nouălea, a făcut tot așa. Ieșind pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alții stând fără lucru, și le-a zis: De ce ați stat aici toată ziua fără lucru? Zis-au lui: Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit. Zis-a lor: Duceți-vă și voi în vie, și veți lua ceea ce vi se cuvine. Făcându-se seară, stăpânul viei a zis către îngrijitorul său: Cheamă pe lucrători și dă-le plata, începând de la cei din urmă până la cei dintâi. Venind cei din ceasul al unsprezecelea, au luat câte un dinar. Și venind cei dintâi, au socotit că vor lua mai mult, dar au luat și ei tot câte un dinar. Și după ce au luat, cârteau împotriva stăpânului casei, zicând: Aceștia de pe urmă au lucrat un ceas și i-ai pus deopotrivă cu noi, care am dus greutatea zilei și arșița. Iar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: Prietene, nu-ți fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar? Ia ce este al tău și pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca și ție. Oare nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun? Astfel vor fi cei de pe urmă întâi și cei dintâi pe urmă; că mulți sunt chemați, dar puțini aleși.”
Bunătatea este imitarea lui Dumnezeu
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre libertatea minții, 19, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 344
„Acela care stăruie în rugăciune, dar nu și în smerenie, iubire, blândețe și în celelalte virtuți, la acest rezultat ajunge: uneori, dat fiind că Dumnezeu este bun, îi trimite harul Său și îi împlinește cererile. Însă, pentru că cugetul acestuia nu este obișnuit cu virtuțile despre care am vorbit, (cu timpul), fie că pierde harul pe care l-a primit, fie că, mândrindu-se, nu mai înaintează, nici nu mai crește în el. Pentru că, după cum s-a spus, Domnul își găsește sălaș și odihnă în sufletul smerit, iubitor, blând (care), într-un cuvânt, împlinește sfintele porunci ale lui Hristos. Prin urmare, cel ce voiește să crească și să se desăvârșească duhovnicește să se silească, în primul rând, ca inima sa trufașă și gata spre ceartă să devină blândă și ascultătoare față de Dumnezeu. Să se silească a-și obișnui sufletul cu bunătatea din care să facă o datorie. Așa făcând, sufletul va crește (duhovnicește) și va înflori în el darul rugăciunii pe măsura cugetului său. Apoi Duhul îl va învăța smerenia cea adevărată, iubirea cea nemincinoasă și blândețea. Numai așa, crescând și desăvârșindu-se după (voia) Domnului, se arată vrednic de Împărăția (cerurilor).”
Sursa: http://ziarullumina.ro
