„În vremea aceea, după ce a intrat Iisus în Templu, s-au apropiat de El, pe când învăța, arhiereii și bătrânii poporului și au zis: Cu ce putere faci acestea? Și cine Ți-a dat puterea aceasta? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba și Eu pe voi un cuvânt, pe care, dacă Mi-l veți spune, și Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: din cer, ne va spune: De ce, dar, n-ați crezut lui? Iar de vom zice: de la oameni, ne temem de popor, fiindcă toți îl socotesc pe Ioan proroc. Și, răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu știm. Zis-a lor și El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea.”
Cum recunoaștem sfințenia?
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XXIII-a, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 342-343
„Lauda Mucenicului este însăși bogăția harurilor lui duhovnicești. Nu putem să lăudăm pe Mucenic folosindu-ne de legile retorice ale cuvântărilor de laudă profane. Nu putem să vorbim de părinții și strămoșii străluciți ai Mucenicului, că e rușinos lucru să fie împodobit cu podoabe străine cel care strălucește cu propria sa virtute. De obicei legile retorice profane cer ca asemenea podoabe străine să fie cuprinse în cuvântările de laudă; legea adevărului însă cere ca meritele proprii ale fiecăruia să formeze izvorul cuvântărilor de laudă. Nu-l face iute pe cal iuțeala la drum a tatălui lui, nici lauda unui câine de vânătoare nu se datorează faptului că s-a născut din alți câini foarte iuți. Și, după cum la celelalte animale meritele fiecăruia sunt propriile sale merite, tot așa lauda proprie a mucenicului este aceea mărturisită de faptele mari de virtute, pe care însuși le-a făcut. Ce valoare poate avea pentru copil faima tatălui său? Astfel, Mucenicul prăznuit astăzi nu-și datorează strălucirea lui altora, ci el însuși în cursul vieții sale a aprins facla bunului să nume. Ceilalți oameni ajung vestiți cu faptele de laudă ale lui Mamant, dar nu Mamant cu ale altora. Copiii care au învățat de la Mamant evlavia, să se laude cu el! Mamant izvorăște virtutea prin propriile lui puteri. Nu este ca un șuvoi de munte care se laudă cu apa izvoarelor străine, ci este un izvor care-și are frumusețea apelor sale izvorâtă din propriile sale sânuri. Să admirăm pe Mucenic nu pentru podoabele străine cu care e împodobit, ci să-l lăudăm pentru propria sa podoabă! (…) Nu aleargă rudele la mormintele strămoșilor lor, ci toți se grăbesc spre locul evlaviei. Numesc tată pe acest conducător al adevărului, dar nu numesc tată pe începătorii trupurilor lor. Vezi că virtutea se cinstește, și nu bogăția? Astfel Biserica, prin cinstea dată înaintașilor, îndeamnă pe cei în viață. Ea spune: Nu te strădui după bogăție, nici după înțelepciunea cea trecătoare a lumii! (1 Corinteni 2, 6). Toate acestea dispar cu viața pământească! Tu, dimpotrivă, fii lucrătorul evlaviei! Evlavia te va urca la ceruri, evlavia îți va face nemuritoare amintirea.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
