În vremea aceea, după ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua cea dintâi a săptămânii, au venit Maria Magdalena și cealaltă Mărie ca să vadă mormântul. Și, iată, s-a făcut cutremur mare, că Îngerul Domnului, coborând din Cer și venind, a prăvălit piatra și ședea deasupra ei. Și înfățișarea lui era ca fulgerul, și îmbrăcămintea lui, albă precum zăpada. De frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau și s-au făcut ca morți. Iar Îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeți, că știu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutați. Nu este aici; a înviat, precum a zis; veniți să vedeți locul unde a fost pus Domnul. Și, degrabă mergând, spuneți Ucenicilor Lui că a înviat din morți și, iată, va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veți vedea. Iată, v-am spus vouă. Iar ele, plecând în grabă de la mormânt, cu frică și cu bucurie mare au alergat să vestească Ucenicilor Lui. Dar când mergeau ele să vestească Ucenicilor, iată lisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat. Atunci lisus le-a zis: Nu vă temeți. Duceți-vă și vestiți fraților Mei să meargă în Galileea și acolo Mă vor vedea. Și plecând ele, iată unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele întâmplate. Atunci, adunându-se ei împreună cu bătrânii și ținând sfat, au dat bani mulți ostașilor, zicând: Spuneți că Ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat pe când noi dormeam; și de se va auzi aceasta la dregător, noi îl vom îndupleca și pe voi fără grijă vă vom face. Iar ei, luând argintii, au făcut precum au fost învățați. Și s-a răspândit cuvântul acesta între iudei, până în ziua de astăzi. Iar cei unsprezece Ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. Și, văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră. Și, apropiindu-Se, Iisus le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea în Cer și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Și, iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.
Să imităm răbdarea Domnului
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXXVIII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 976
Să ne întrarmăm împotriva oricărei mânii, a oricărei furii. De vezi că inima ți se mândrește, pecetluiește-ți pieptul făcând semnul crucii. Amintește-ți ce cele petrecute atunci și, prin amintirea celor întâmplate, vei alunga ca pe praf toată mânia. Gândește-te la cuvintele, la faptele Domnului! Gândește-te că Acela e Stăpân, iar tu rob; acela a suferit ocări și batjocură pentru tine; tu, din pricina ta însuți; Acela, pentru cei cărora le-a făcut bine, pentru cei care L-au răstignit; tu, din pricina ta însuți; Acela, pentru cei ce l-au ocărât; tu, din pricina nedreptăților tale; Acela a suferit ocări și batjocură în văzul întregului oraș, dar, mai bine spus, în văzul întregului popor al iudeilor – și străini, și băștinași – cărora Domnul le-a rostit cuvinte pline de iubire de oameni; tu, în fața câtorva oameni. Iar cea mai mare ocară pentru Domnul a fost că L-au părăsit chiar Ucenicii Lui. Toți prietenii de mai înainte au fugit, iar dușmanii și vrăjmașii Lui, avându-L în mijlocul lor atârnat pe cruce, Îl ocărau, Îl suduiau, Îl batjocoreau, râdeau și-și băteau joc de El. (…) Și ceea ce-i mai cumplit e că, în timp ce se petreceau atunci acestea, nimeni nu spunea un cuvânt, numeni nu dezaproba cele făptuite, ci, dimpotrivă, toți le încuviințau , toți la fel Îl batjocoreau, cu toții își băteau joc de El ca de un îngâmfat, ca de un înșelător și amăgitor Care nu putea face cele spuse. Așa Îl ocărau; dar El tăcea, dându-ne nouă cele mai mari leacuri ale răbdării.
Sursa: http://ziarullumina.ro
