Fericirile
„În vremea aceea a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor. Și s-a dus vestea despre El în toată Siria și aduceau la El pe toți cei ce se aflau în suferințe, fiind cuprinși de multe feluri de boli și de chinuri, pe demonizați, pe lunatici, pe slăbănogi, și El îi vindeca. Și mulțimi multe mergeau după Iisus, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea și de dincolo de Iordan. Văzând mulțimile, Iisus S-a suit în munte și, așezându-Se, Ucenicii Lui au venit la El. Și, deschizându-Și gura, îi învăța, zicând: Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția Cerurilor. Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul. Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este Împărăția Cerurilor. Fericiți veți fi când, din pricina Mea, vă vor ocărî și vă vor prigoni și, mințind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri, că așa au prigonit și pe prorocii cei dinainte de voi. Voi sunteți sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai este bună, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni.”
Cum se ajunge la fericire?
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. XXII, 133.4-133.7, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 179
„Speusip, nepotul lui Platon, spune că fericirea este o stare desăvârșită în cele ce sunt după natură sau o stare a celor bune, stare pe care toți oamenii doresc s-o ajungă; dar numai oamenii buni reușesc să aibă o viață fără tulburări. Dar virtuțile sunt acelea care aduc fericirea. Xenocrate din Calcedon vede fericirea în dobândirea virtuții proprii și a puterii care este în slujba virtuții. Apoi, întrebându-se unde se realizează fericirea, Xenocrate răspunde: în suflet. Care sunt temeiurile fericirii? Virtuțile! Care sunt părțile lor? Faptele bune, deprinderile, dispozițiile, mișcările și relațiile serioase, apoi relațiile corporale și relațiile din afară, fără de care celelalte nu pot exista. Polemon, discipolul lui Xenocrate, după cât se pare, vrea ca fericirea să stea în îndestularea cu toate bunurile sau cel puțin cu cele mai multe și cele mai mari. Totuși susține că fără de virtute nu poate exista fericire și că chiar fără condițiile corporale și condițiile din afară, virtutea este îndestulătoare să aducă fericirea.”
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a XXIX-a, 19, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 153
„(…) Fericirea nu constă în a te folosi de bogății, ci în a-L vedea pe El ca să le disprețuiești pe ele, și să respingi cele potrivnice adevărului, să le socotești deșarte și zadarnice, să iubești acea frumusețe a adevărului curat, care arată cât de mincinoase sunt culorile acestui veac.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Șasea, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, pp. 207-208
„Eu aș vedea formele fericirii stând după învățătura Sfintei Scripturi, nu în cele în care își găsește corpul acesta urât și pământesc dezmierdările sale, ci în cele prin care se poate împărtăși sufletul cel mai presus de trup de viața veșnică, iar acestea socotesc că sunt străduințele pentru virtute și strălucirea în credință și fapte.”
Fericitul Augustin, Confessiones – Mărturisiri, Cartea a X-a, XXVIII-XXIX, (39), (40), în Părinți și Scriitori Bisericești (1985), vol. 64, p. 225
„Vai de fericirile veacului, iară și iară vai, din cauza temerii de nenorociri și de nimicirea bucuriei. Vai de fericirile veacului, iară și iară de trei ori vai, din cauza dorinței de fericire și pentru că nenorocirea este dură și există teama să nu frângă răbdarea! Oare nu este o încercare viața omenească pe pământ fără nici o încetare?
Și toată speranța mea nu este decât în mila Ta cea prea mare.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
