Voi sunteți lumina lumii
„Zis-a Domnul către Hcenicii Săi: Voi sunteți lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau prorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul și pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce nu se vor face toate. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci foarte mici, și va învăța așa pe oameni, foarte mic se va chema în Împărăția Cerurilor; iar cel ce va face și va învăța, acesta mare se va chema în Împărăția Cerurilor.”
Iluminarea dumnezeiască
Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, 42, în Filocalia (2002), vol. 8, p. 279
„Tu, Doamne, care ești înțelepciunea celor săraci de înțelegerea cea dreaptă ai spus: Veniți, mâncați pâinea Mea și beți vinul pe care l-am pregătit vouă (Proverbe 9, 4-5). Drept aceea, crezând iubirii Tale negrăite de oameni, vin, Doamne, eu cel ce sunt cu adevărat sărac cu înțelegerea, ca unul ce greșesc în cele ce le săvârșesc, și mă rog Ție: Dă-mi darul Tău, Preaîndurate, ca hrană duhovnicească și Duhul Tău ca băutură. Căci acesta este, fără îndoială, Duh și lumină. De aceea și zic ai Tăi că cei ce poartă Duhul poartă lumina. Astfel, când lumina se va arăta mai presus de fire în chip negrăit în mine, voi ști cu adevărat că Tu ești cu mine, ca veșmânt al meu, spre viața cea sfântă și fericită. Căci cei ce poartă lumina, cum zic, iarăși, Hristoase, ai Tăi, Te-au îmbrăcat pe Tine (Galateni 3, 27), strălucirea slavei Tatălui (Evrei 1, 3), viața cea adevărată și neîntinată. Iar aceștia, după Sfinții Tăi, au îmbrăcat și pe Tatăl. Și astfel s-au făcut în chip vădit case și lăcașuri, și Biserici ale Dumnezeirii celei în trei străluciri și mai presus de laudă.”
Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, 47, în Filocalia (2002), vol. 8, pp. 287-288
„Precum mișcarea trupului are nevoie de altceva ce nu ține de rânduiala ei, adică de ochi, și de altceva mai presus de firea ei, adică de lumină, așa mișcarea minții are nevoie de ochi care sunt deosebiți de rânduiala ei și de lumina ce e mai presus de firea ei. De aceea, nu toată mișcarea minții e după cum se cuvine. Ci numai cea care se mișcă, precum s-a zis, prin ochi și prin lumina harului. Iar ochii minții sunt deschizătura inimii prin credință. Și lumina e Dumnezeu Însuși, lucrând prin Duhul în inimă. Și precum lumina simțurilor nu mișcă drept pe cei fără ochi, ci numai pe cel ce vede, așa și lumina înțelegătoare sau Dumnezeu nu mișcă mintea celui ce nu are deschizătura inimii, ci numai pe cel ce o are. Dar, așa cum nici ochii n-ar putea lucra ale lor fără lumină, tot așa nici deschizătura inimii fără Dumnezeu; mai bine zis, inima nici nu se deschide fără Dumnezeu, care lucrează și e văzut prin ea.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
