Predica de pe munte – relația cu aproapele
„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Dacă nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în Împărăția Cerurilor. Ați auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu ucizi!»; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: Oricine se mânie pe fratele său, vrednic va fi de osândă; și cine va zice fratelui său: Netrebnicule! vrednic va fi de judecata soborului; iar cine va zice: Nebunule! vrednic va fi de gheena focului. Deci, dacă îți vei aduce darul tău la Altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea Altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău. Împacă-te cu pârâșul tău degrabă, cât ești cu el pe cale, ca nu cumva pârâșul să te dea judecătorului, iar judecătorul slujitorului și să fii aruncat în temniță. Adevărat grăiesc ție: Nu vei ieși de acolo până ce nu vei fi dat cel de pe urmă ban.”
Cum să-ți păstrezi prietenii
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a II-a, Prima convorbire cu părintele Iosif, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 588-590
„Trebuie știut că, în general, acela are partea cea mai tare, care-și supune voința sa voinței fratelui și nu acela care ține morțiș să-și apere și să-și mențină părerile. Cel dintâi prin răbdare și stăpânire este pe locul foarte apropiat de cel sănătos și puternic, iar cel de-al doilea pe locul celui slab și bolnav, care trebuie să fie căutat și îngrijit, trebuind ca uneori, pentru liniștea și sănătatea lui, să lase ceva chiar dintre cele trebuincioase. Să nu creadă cineva că i s-a micșorat ceva din desăvârșirea sa dacă și-a coborât puțin pretențiile, ci, dimpotrivă, să știe că a dobândit mai mult prin îngăduința și răbdarea sa.
(…) Cei ce doresc să păzească neștirbit sentimentul tovărășiei, trebuie, după părerea noastră, ca mai întâi de toate să se stăpânească de la orice fel de injurii, iar monahul se cade să fie deplin liniștit în adâncul inimii lui. Totuși, dacă va simți că liniștea lui va fi cât de cât tulburată, să se păstreze într-o desăvârșită tăcere și să respecte ceea ce amintește Psalmistul: M-am tulburat și n-am vorbit și: Am zis, voi păzi căile mele, ca să nu păcătuiesc cu limba mea. Am pus pază gurii mele, când a stat păcătosul înaintea mea. Am amuțit, m-am umilit și am tăcut chiar despre cele bune. Să nu spună, stăpânit de starea prezentă, ceea ce-l împinge într-un moment tulburarea furiei sau ceea ce-i dictează sufletul deznădăjduit, ci să-și readucă în inimă harul dragostei trecute, să aibă în minte reîntregirea păcii și să se gândească mereu că ea nu se va reîntoarce chiar în timpul tulburării. Și, când se păstrează pentru plăcerea înțelegerii viitoare, el nu va simți amărăciunea certurilor prezente și va răspunde mai degrabă cele de care să nu se învinuiască el însuși și nici să-i reproșeze fratele ceva despre dragostea pe care au restabilit-o. În felul acesta va traduce în faptă acele cuvinte profetice: În mânie adu-ți aminte de milostenie.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
