Există mireni care, deşi au copii şi nepoţi, trăiesc o viaţă foarte duhovnicească, ca asceţii, cu posturi, cu pravilă, cu Rugăciunea lui Iisus şi cu metanii.
Duminica merg la Biserică şi se împărtăşesc, apoi se întorc iarăşi la „chilia” lor, aşa cum merg pustnicii duminica la Kiriakόn[1], după care se liniştesc în chiliile lor.
Slavă lui Dumnezeu că există multe astfel de suflete în lume.
Mai concret, cunosc pe un oarecare familist care rosteşte neîncetat Rugăciunea lui Iisus, oriunde s-ar afla şi are mereu lacrimi la rugăciune. Rugăciunea lui a devenit de-sine-mişcătoare, iar lacrimile lui dulci sunt lacrimi izvorâte din veselia dumnezeiască.
Mi-aduc aminte şi de un oarecare argat, pe nume Ioan, care lucra din greu în Sfântul Munte; făcea treabă cât doi oameni. Îi spusesem să rostească Rugăciunea lui Iisus atunci când lucrează şi încet-încet s-a obişnuit cu ea. Odată a venit la mine şi mi-a spus că simte o oarecare bucurie atunci când rosteşte Rugăciunea. „Rugăciunea a început să se încrusteze cu dulceaţă în inimă”, i-am spus.
După puţină vreme am aflat că l-au omorât doi oameni beţi. Cât de mult m-am mâhnit! După câteva zile de la această întâmplare un oarecare monah căuta o unealtă, dar nu o găsea pentru că Ioan o pusese undeva. Însă în noaptea următoare Ioan i s-a arătat în vis monahului şi i-a spus unde pusese acea unealtă. El ajunsese într-o astfel de stare duhovnicească încât putea să ajute şi din cealaltă viaţă.
Cât de simplă este viaţa duhovnicească! Dacă cineva Îl va iubi pe Dumnezeu, dacă va recunoaşte marea Lui Jertfă şi facerile Lui de bine şi se va sili pe sine cu discernământ spre urmarea Sfinţilor, unul ca acesta repede se va sfinţi. Este de ajuns să se smerească, să-şi simtă ticăloşia sa şi marea sa recunoştinţă faţă de Dumnezeu.
[1] Biserica principală a unui schit la care asceţii de la chiliile din jur se adună Duminicile şi sărbătorile pentru slujba obştească.
Extras din Viaţa de familie– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
