“CRESTINISMUL RADICAL” AL PARINTELUI IOACHIM PARR:
Dupa calatoria mea la Valaam am fost invitat la voi sa vorbesc despre ce trebuie sa facem ca sa devenim misionari.
Eu cred ca una dintre greselile cu care lumea contemporana incearca sa cocheteze, consta in faptul ca exista, chipurile, o multime de credinte, valabile deopotriva, o intelegere diferita, dar acceptabila deopotriva a crestinismului. Aceasta este o idee falsa. Exista doar o singura Biserica. Exista doar un singur crestinism. Exista doar o singura intelegere a ceea ce este crestinismul – si o multime de „neintelegeri” ale lui. Exista o multime de pseudobiserici si doar o singura Biserica. Fiind crestini ortodocsi, noi trebuie sa intelegem ce este Biserica noastra. Eu cred ca, daca am efectua un interogatoriu printre cei adunati astazi aici, am obtine, probabil, atatea interpretari cu privire la ce este Biserica in functie de cati oameni sunt. Dar noi trebuie sa intelegem Biserica asa cum Biserica se intelege pe sine. Si aici este inceputul drumului vostru ca misionari.
In Evanghelia de la Matei, Domnul Iisus Hristos le da Ucenicilor si Apostolilor Sai o porunca pe care unii teologi o numesc „Marea misiune“:
„Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh” (Matei 28,19).
Noi nu gandim asa. Noi ne gandim cum putem intra in dialog cu oamenii. Dar, inainte de a intra in dialog, trebuie sa stim ce le putem noi oferi lor. Cum putem aspira sa devenim misionari, daca noi insine nu credem in ceea ce incercam sa-i invatam pe ceilalti? Daca aveti de gand sa fiti misionari si nu va rugati in fiecare zi, renuntati la acest lucru. Daca aveti de gand sa fiti misionari, dar nu cititi in fiecare zi Sfanta Scriptura, renuntati la acest lucru. Daca aveti de gand sa fiti misionari, dar nu stiti nimic despre Traditia bisericeasca, nu ii cititi pe Sfintii Parinti, renuntati la acest lucru. Daca nu va spovediti, nu va impartasiti, nu va rugati la dumnezeiasca Liturghie in fiecare Duminica si in acelasi timp aveti de gand sa fiti misionari, renuntati la acest lucru. Ce ii puteti invata pe oameni? Noi nu putem da ceea ce noi insine nu avem. Si acesta este numai inceputul care trebuie sa va dea de inteles cat de monumentala este sarcina care va sta inainte.
Eu cred cu tarie ca voi nu veti putea trai in credinta in afara comunitatii bisericesti. In majoritatea bisericilor noastre, asemenea comunitati lipsesc. De aceea, trebuie sa vedem cum putem forma o comunitate activa, vie, de credinciosi. Chiar daca veti intra in dialog cu oamenii, unde ii veti duce? Le veti preda literatura catehizatoare si le veti spune: „Delectati-va“? Le veti arata icoane minunate si si le veti spune: „Trebuie sa va acoperiti peretii cu icoane“? Ce putem oferi noi? Vorbind despre credinta, ii veti insufleti pe oameni sa faca o alegere in viata, dar unde ii veti trimite apoi? Intr-o parohie, in care li se va spune: „Nu trebuie sa postiti”, „Daca nu sunteti casatoriti, ci pur si simplu convietuiti, nu este nimic” si multe alte lucruri pe care le auzim astazi?
Noi avem nevoie de comunitati bazate pe credinta. Acestea sunt niste lucruri foarte puternice. Majoritatea oamenilor cred ca lumea – eu vorbesc acum nu de lumea materiala, ci de lumea duhovniceasca – aceasta lume este decazuta. Dar noi spunem noii generatii: „Mergeti si va desfatati cu bunatatile acestei lumi“. Pentru ce? Cand Sfanta Scriptura, pe care noi ii rugam pe oameni s-o primeasca, spune:
„Cine deci va voi sa fie prieten cu lumea se face vrajmas lui Dumnezeu“ (Iacov 4, 4).
Cum se imbina aceasta cu ceea ce noi le ingaduim tinerilor? Domnul ne cheama pe noi la sfintenie; El ne spune ca telul vietii este unirea cu Dumnezeu, care este cu neputinta fara sfintenie. Daca noi le spunem oamenilor sa traiasca asa, traim noi insine in sfintenie? Nu cred. Avem o multime de motive si explicatii pentru faptul ca a trai asa este nepractic si cu neputinta si ca nu putem cere de la oameni sfintenia. Dar stiti de ce nu cerem noi asta? Deoarece noi nu iesim la lupta duhovniceasca pentru a castiga noi insine sfintenia, si de aceea ne este rusine sa propovaduim oamenilor ceea ce noi insine nu avem. Noi spunem cam asa: haideti sa nu dezbatem aceste probleme. Credem noi in cuvantul lui Dumnezeu?
Eu cred ca de aici si trebuie sa incepem, cum sa ne schimbam pe noi insine. Daca nu vreti sa va schimbati pe voi insiva, pentru ce atunci sa va tineti scai de ceilalti cu aceasta chemare? Acesta este primul moment important: tulburarea apare atunci cand refuzi sa intelegi ca nu poti da celorlalti ceea ce tu insuti nu ai.
Sursa: (Schiarhimandrit Ioachim Parr, Convorbiri pe pământ rusesc, Editura Egumenita, 2015)
