Fă-ne, Doamne, un popor de fii ai lui Dumnezeu!

Am văzut comentarii de orice fel pe Facebook cu privire la situația din Ucraina și la reacția „exagerat de binevoitoare” a românilor față de refugiații ucraineni care tranzitează masiv prin punctele de frontieră dintre țările noastre.

Mulți îndeamnă la răceală sufletească față de acest popor îngenuncheat de război, pe motivul nedreptăților politice suferite din partea lui în istoria de după cel de al doilea Război mondial.

Nu mă mir de astfel de atitudini ostile. În toate îndreptarele de spovedanie ortodoxe vom găsi menționat și acest păcat: „ținerea de minte a răului”. Când iese la suprafață această patimă? Atunci când ajunge la necaz cel ce ți-a procurat răul cu pricina. Abia atunci se vede dacă ai iertat cu adevărat sau nu. Cel ce iartă îi face bine CELUI CARE L-A VRĂJMĂȘIT, pentru că vrăjmaș i se făcuse acela lui, nu el aceluia. Și zice Domnul atât de frumos: „Că de veți ierta oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru Cel ceresc vă va ierta greșelile voastre”. Aceasta o adaugă în Predica de pe munte imediat după enunțarea rugăciunii „Tatăl nostru” ca explicație suplimentară.

Dar mergând Domnul nostru Iisus Hristos mai departe cu spiritul Evangheliei, El le pretinde ucenicilor Săi mai mult decât iertarea, le pretinde facerea de bine și iubirea vrăjmașilor. Și justifică o astfel de pretenție printr-o asemănare cu Dumnezeu Tatăl a celor care ajung să-și iubească vrăjmașii: „CA SĂ FIȚI FIII TATĂLUI VOSTRU, căci și Tatăl vostru Cel ceresc răsare soarele peste cei drepți și peste cei nedrepți și face să plouă peste cei buni și peste cei nemulțumitori și răi”.

Așadar cred că românii care au posibilitatea să dăruiască milă, compasiune și ajutor refugiaților din Ucraina tocmai acest lucru îl fac, anume împlinesc porunca iubirii și pe cea a iertării venite de la Domnul nostru. Dacă într-adevăr politica ucraineană a penalizat pe nedrept poporul român, răpind din teritoriul nostru național, prigonind românii din teritoriul anexat, și alte răutăți despre care ne informează corect istoria, iată că românii dovedesc încă o dată în istoria lor că îi iubesc ca pe frații lor pe cei ce mai înainte i-au prigonit. Nu asta zice Domnul: „Faceți bine celor ce vă vatămă și vă prigonesc”? Ei bine, dragii mei, nu, nu suntem niște „fraieri” și niște naivi, noi românii suntem ceea ce am fost dintotdeauna în istoria noastră de două mii de ani de identitate românească: SUNTEM ADEVĂRAȚI CREȘTINI!

Am lăcrimat văzând rachete lovind în Kiev blocuri de locuințe și copii țipând de frică. Am lăcrimat văzând tancul acela urcând peste mașina bietului om care trecea liniștit pe stradă. Am lăcrimat văzând mamele ucrainene încercând să-și aline copiii prin galerii de metrou sau în învălmășelile din vămi.. Nu, nu ne mai interesează la ora aceasta teritorii continentale sau insule cu șerpi. Să dea Dumnezeu să stăpânim ceea ce avem. Nu dorim decât pace pentru frații noștri ucraineni. Doamne, în momentele acestea atât de tragice pentru frații noștri, dă-ne inimi de samarineni milostivi. Fă-ne, Doamne, un popor de samarineni milostivi.. Fă-ne, Doamne, un popor de fii ai lui Dumnezeu, amin!

Părintele Sorin Croitoru

Total
341
Shares
Previous Post

Viețile Sfinților – februarie, ziua 28

Next Post

Marele refugiat

Related Posts