Când eram mic în lume, am văzut un film ce mi-a rămas în memorie și m-a ajutat la începutul vieții mele monahale, în primii ani, când am pus temelia. Era un film cu doi boxeri, ce urmau să se lupte. Antrenorul celui mai tânăr, înainte de luptă, spunea atletului său:
– Această tehnică presupune jertfe. Nu vei bea, nu vei fuma, nu vei face lucruri imorale, nu vei merge cu cele de alt sex, nu vei pierde nopțile, ca să ai sănătate, ce te va ajuta în luptă și la dobândirea biruinței. Dacă nu păzești acestea, vei avea eșec.
Însă tânărul nu a păzit unele dintre ele și pentru aceasta antrenorul l-a văzut și l-a mustrat:
– Nu mergi bine! Nu se poate să sporim astfel. Îți pierzi ostenelile atât tu, cât și eu.
Acela s-a împotrivit și, așa cum era boxer, i-a tras una antrenorului, de l-a prăbușit la pământ.
Dar după câteva zile a venit clipa luptei. A început lupta fără antrenor lângă el. Celălalt, adversarul, avea ajutor, sfătuitor pe antrenorul său, care îi dădea sfaturi, îl întărea. A început lupta. Cel mai tânăr pierdea, pierdea teren mereu și câștiga celălalt. Antrenorul său, care stătea sus în amfiteatru și-l urmărea, se mâhnea văzând pe ucenicul său pierzând, chiar dacă acela îl lovise. Știa că moralul său scăzuse și de aceea nu avea cum să câștige. Prevăzând că se apropie sfârșitul, aleargă jos, se apropie de el într-o pauză, ce se făcea pentru a se odihni, îi vorbește la ureche, îl sfâtuiește și îi dă curaj. Asta a fost! Ucenicul său se ridică, se luptă corect și la ultima repriză îl face pe adeversar knock-out.
Aceasta m-a ajutat foarte mult și atunci când diavolul îmi aducea gânduri împotriva Starețului, am ținut aceasta în mine, cum că fără dascăl, fără părinte, fără povățuitor nu se face nimic. Și am avut mult folos.
Cea mai sigură și mai mântuitoare viață este ascultarea, din care vine multă bucurie, pace, simplitate copilărească, nerăutate. Când făceam ascultare de Stareț, îi simțeam altfel pe oameni; îi vedeam cu o curăție a sufletului. Poate reușesc să o exprim în cuvinte. Oriunde stăteam și mergeam, chiar și când mă culcam, lacrimi curgeau din ochii mei, datorită odihnei sufletești pe care o simțeam. Nu aveam gânduri, ci bucurie și lumină în sufletul meu.
Starețul îmi spunea: „Atât timp cât faci ascultare, greutatea vine asupra mea, iar tu zbori!”. Când făceam nevoință pentru umilință, nu puteam să mă pun pe mine de-a stânga Judecătorului, ci tot mă vedeam de-a dreapta. Am întrebat pe Stareț, iar el mi-a spus: „Ascultarea te duce de-a dreapta”. Și ziceam în sinea mea: „Ah, de-aș muri acum, cât trăiește Starețul, acum când sunt în ascultare!”. Străduindu-mă să fac ascultare, tăcere și rugăciune, am câștigat rugăciunea și odihna Starețului meu. Această ascultare cu atâtea harisme o facem cu osteneală, atunci când vrem să punem înainte voia proprie.
Se spune în Pateric foarte simplu și cuprinzător zicerea lui Avva Minoos: „Ascultarea în locul ascultării; de cel ce ascultă de Dumnezeu, și Dumnezeu ascultă de el”. Și avva Isaia spune și mai limpede: „Este cu neputință …”. Voile noastre nu lasă ca rugăciunea noastră să fie ascultată. Dacă ne rugăm și nu suntem ascultați, să luăm aminte dacă nu cumva facem neascultare față de Stareț. Nu e cu putință ca Dumnezeu să trimită Harul Său în toată vremea în inima aceea ce nu pune stavilă dorințelor ei și la cugetarea ce nu se adună din risipirea ei fără rost.
Fragment din cartea Arta mântuirii, ce a apărut la Editura Evanghelismos.
