Pentru narcisistul obișnuit, Facebook este instrumentul ce promovează comportamentul anti-social. Facebook oferă poarta spre „sute de relații superficiale și comunicare detașata emoțional”, conform studiului făcut de profesorul Christopher Carpenter de la Universitatea americană Western Illinois.
Carpenter definește narcisismul drept „modelul omniprezent al grandiozității, nevoia de admirație și un sens exagerat al propriei importanțe”. Folosind un inventar al personalității narcisiste, Carpenter și studenții săi au studiat 292 de persoane – majoritatea studenți – pentru a măsura comportamentul de auto-promovare pe Facebook – actualizarea status-ului, fotografiile, actualizarea informațiilor din profil, dar si comportamente anti-sociale, inclusiv căutarea de sprijin social în defavoarea oferirii lui, enervare atunci când alții nu comentează despre postări sau au comentarii negative.
Cei care au obținut un scor mai mare se promoveaza mai mult pe Facebook – își actualizează pagina frecvent și au mai multi prieteni, conform The Guardian. Studiul a concluzionat că pe Facebook exhibiționismul si comportamentul anti-social sunt corelate. Înfumurarea a fost corelată negativ cu auto-promovarea și comportamente anti-sociale pe site.
“În general, fața întunecată a Facebook-ului trebuie mai aprofundat studiată pentru a înțelege mai bine beneficiile sociale și părțile negative, pentru a le spori pe primele și a le micșora pe ultimele”, spune Carpenter.