Preot Ioan Istrati
Fiecare om de pe lume are o mamă. Mama te poartă în ea, te alăptează, te priveghează, te primenește, te hrănește de un milion de ori, te iubește total până moare. Are grijă de tine orice vârstă ai avea. Mama mea, când mă aude, zice: ce faci dulceață?, sau păpușă. Tata zice: păpușa cât ușa.
Mama e icoana vie a lui Dumnezeu pe pământ. Avem un miliard de amintiri cu mama. Primii ochi de care ne-am îndrăgostit, bătăile inimii pe care le-am învățat în pântece, gustul sânului iubirii, mângâierea caldă. Spre mama ne întoarcem fața, spre sânul ei, când avem câteva secunde de viață.
Ei, cam așa mă simt eu acuma, cu pandemia asta, cum mi-ar fi murit mama.
Iisus ne naște în cristelniță, ne priveghează, ne face baie, ne hrănește din viața Lui de Dumnezeu, gângurește cu noi, ne învață să vorbim și să mergem, ne mângâie, ne iubește, moare pentru noi, înviază pentru noi din adâncurile iadului pe care L-a zdrobit, Se înalță la ceruri purtându-ne în brațele Lui.
Și acum, am rămas orfani. Hristos frânge Pâinea, adică pe El Însuși, într-o Cină de Taină goală de credincioși, moare singur pe Cruce, înviază în taină.
Numai mamă să nu fii și să ți se ia copiii de cel viclean.
