„Fii tu însuți!”, „fii cine ești!” – sunt sloganuri care pigmentează filmele, videoclipurile, cărțile și website-urile din ziua de azi. Dacă întrebăm societatea individualistă din prezent ce înseamnă să fii tu însuți, ni se va spune: „Poți să fii cine vrei tu să fii”. E un răspuns care implică o contradicție în termeni. Nu putem evada din sinele nostru pentru a fi „oricine vrem să fim”, și efortul de a fi altcineva decât suntem va sfârși, inevitabil, în trei feluri: fie într-o formă de nebunie, fie în recunoașterea erorii urmată de îndreptarea ei, fie în deznădejde și disperare.
Societatea ne îndeamnă să fim noi înșine așa cum ai trimite un câine surd la vânătoare sau un războinic la luptă, fără arme – „du-te și fii tu însuți” înseamnă în fapt să abordezi o situație tensionată sau cu miză mare, fără niciun fel de plan sau de pregătire prealabilă. Și nu e de mirare că, după aceea, tot societatea vine și ne ironizează: „a fost exact el însuși”, adică a făcut gafele obișnuite sau s-a făcut de râs ca de obicei – foarte probabil, tocmai pentru că a abordat o anumită situație fără un plan și fără o pregătire temeinică.
Un alt sens comun al expresiei este acela că ar trebui să-ți urmezi, liber de orice constrângeri, dorințele și visele. Însă visele, preferințele și personalitățile ni se modifică, permanent, în timp, iar, conform filosofiei grecești, aceste trăsături depind de calitatea persoanei; cu alte cuvinte, gusturile și preferințele noastre se bazează pe fundamentul adevăratului nostru sine. Iar sinele este ceva mai profund decât preferințele și dorințele noastre. Abilitatea de a ne împlini visele depinde de măsura în care încercăm să ne cunoaștem adevăratul sine, în care ne identificăm potențialul și lucrăm pentru a-l împlini.
Omul cu identitate șanjabilă
Nu ne ajută să pornim într-o călătorie fără să cunoaștem, cel puțin, direcția generală în care ne îndreptăm. Dacă vrei să fii cu adevărat „tu însuți”, atunci trebuie să înțelegi, măcar la modul general, ce înseamnă „sinele”. Iar dacă ar fi să ne luăm după filosoful american Walter Percy, problema e aceea că nu avem nici cea mai vagă idee despre cum să abordăm această întrebare. „Trăiești într-o epocă alienată – mai alienată decât alte epoci, deoarece, în ciuda marilor descoperiri științifice și tehnologice, omul nu are nici cea mai vagă idee despre cine este sau ce face.”
„Moartea cade greu asupra celor care știu prea multe despre alții și prea puține despre ei înșiși”, scria Seneca. Și viața cade la fel de greu, putem spune. Dacă ne cunoaștem adevărata esență și lucrăm ca să ne-o împlinim, atunci toate celelalte întreprinderi ne-esențiale vor avea succes. Dacă vom urmări scopurile prime, le vom atinge și pe cele secundare. În lipsa unei cunoașteri fundamentale cu privire la adevăratul nostru sine, mulți sfârșesc prin a vâna aparențe și prin a-și consuma toată energia pentru a păstra anumite aparențe sociale. Putem să fim extrem de perseverenți, dar, dacă perseverăm doar în lucrurile greșite, vom sfârși, mai devreme sau mai târziu, cu capul într-un zid.
Nefericirea vine la pachet cu relativismul gândirii despre sine
Așadar, ce este adevăratul nostru sine? Cum îți împlinești întregul potențial? Știm din tot felul de imagini din mass-media cum arată un corp perfect – dar cine mai știe, în ziua de astăzi, cum arată un suflet perfect? Mulți nici nu își mai imaginează că așa ceva există, sau că e ceva ce ar trebui să ne dorim să obținem. Însă înțelepții din vechime ne-au lăsat câteva repere în această privință. Cei mai buni dintre ei vorbesc despre virtute și despre împlinirea propriului potențial. Pentru ei, „fii tu însuți” ar fi însemnat „excelează” sau „fii virtuos”. Dincolo de orice, ființa umană caută doar un singur lucru – fericirea. Iar această fericire nu este rezultatul unor anumite circumstanțe, nu înseamnă să fii într-un anumit loc, să ai o anumită casă sau o anumită mașină. Ea echivalează, în fapt, cu un sigur lucru: împlinirea potențialului propriu, atingerea excelenței. Să fii mai puțin decât tine însuți înseamnă să fii nefericit – indiferent de celelalte circumstanțe. Să fii pe de-a-ntregul tu însuți e echivalent cu forța, sănătatea și împlinirea.
Hristos ne eliberează de sclavia modelor
Nu există pastilă, operație chirurgicală, hipnoză, cont bancar sau „libertate” care să ne poată conduce spre adevăratul nostru sine. Singura libertate pe care merită să o cultivăm în noi înșine este să excelăm, să cultivăm virtuțile și să ne atingem potențialul. Iar marii Sfinți au recunoscut toți că nu putem să devenim perfecți în cultivarea virtuților fără ajutorul Creatorului: „Fără Mine nu veți puteți face nimic” (Ioan 15, 5), ne spune Hristos. Un sine liber nu este un sine care face orice își dorește – un sine cu adevărat liber se eliberează de limitările interne care îl obligă la mediocritate, care îl fac sclavul tuturor modelor și toanelor sociale. Și reușește, astfel, să ducă o viață cu adevărat liberă și cu sens.
În societățile tradiționale, vocația este de regulă deja stabilită prin contextul familiei – atât părinții, cât și membrii celorlalte clase se supun imperativelor apartenenței familiale și sociale care circumscrie aria propriei formări.
Și în societățile tradiționale, și în societățile moderne, nimeni nu-și poate stabili vocația fără un dialog susținut cu Însuși Dumnezeu Creatorul. Miguel de Unamuno, în introducerea la „Trei Nuvele Exemplare”, pomenește teoria lui Wendell Holmes; Holmes spune că există totdeauna trei persoane distincte: unul e acel eu despre care cred eu însumi că sunt; al doilea este cel care cred ceilalți că sunt eu; al treilea este acel eu pe care doar Dumnezeu îl știe așa cum este. Fericirea rezultă din acordarea priorității absolute celui de-al treilea, în timp ce primul este armonizat cu exigențele acestuia. O asemenea reușită este rezultatul a ceea ce anticii numesc „cunoaștere de sine”.
Ne descoperim adevăratul sine atunci când suntem altruiști
„Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa” (Marcu 8, 35), ne spune Hristos. „Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu, care cade în pământ, nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult” (Ioan 12, 24). Sinele este cel mai mult „el însuși” atunci când, paradoxal, lucrează pentru altul. Actele egoiste sunt acte ale unui fals sine sau ale unui non-sine. Doar actele altruiste sunt cele care ne apropie de sine – de sinele nostru real. Putem spune că atunci când suntem altruiști activăm adevăratul nostru sine. Pe care îl vom descoperi urmând înțelepciunea oamenilor din vechime, cultivând virtuțile și împlinindu-ne potențialul propriu. Purtând un dialog susținut cu Dumnezeu și încercând să-I aflăm voia. Și urmând sfaturile Creatorului nostru – renunțând la sine pentru a ne oferi altora.
Cătălin Sturza
Sursa: http://ziarullumina.ro.
