Fiica mea, cu toţii trecem prin aceste schimbări

După mai multă vreme, fiica mea, abia astăzi, am primit scrisoarea ta. În această perioadă am fost cam întristat, pentru că în ultima vreme nu erai bine și oarecum te-am certat. Pentru aceasta am avut mâhnire și durere în săraca mea inimă.

În sfârșit, astăzi m-am bucurat puțin, aflând că ți-ai revenit puțin și ai început să-ți repari bărcuța, ca să plutești către limanul liniștit și fără de valuri al nepătimirii. Cu adevărat, fiica mea, mare este nevoința împotriva patimilor, însă cu Harul lui Dumnezeu toate se izbutesc, căci cu ajutorul Său cele cu neputință devin cu putință. Fiica mea, cu toţii trecem prin aceste schimbări, însă este trebuință de răbdare și stăruință în nevoință.

Toate aceste anomalii, tulburarea, ura, disprețul, mișcările sălbatice ale patimilor, toate sunt ale lui satana. Și toate trebuie disprețuite cu silă, cu durere, cu mâhnire. Și aceasta îndată, dintru început, mai înainte ca ele să intre, să ocupe pășunile, să taie apele din afară și astfel să omoare sufletul prin lipsa răcoririi cerești.

Vezi? Când se face consimțire în gândurile pe care le seamănă cel viclean, atunci îți taie imediat îndrăznirea în rugăciune. Iată că ți-au tăiat apele din afară, hrana sufletului, și vei muri de foame în câteva zile. În timp ce dintru început, cu puțină împotrivire, poți să le respingi. Dar tu ești nepăsătoare și te moleșești, luând aminte cu sârguință la cele spuse de ele. Și când intră ele, ne târăsc ca pe niște robi.

Ia aminte să nu te încrezi în tine, crezând că au plecat. Sunt alungate pentru puțin de către cei mai mari ai tăi, dar ele iarăși se întorc. Harul le alungă, pentru ca să se întărească sufletul, însă ele iarăși se întorc. În vreme de pace tu să nu fii nepăsătoare, ci roagă-te, îndreaptă ce ai stricat și pregătește-te de război. Încurajează-te singură. Fă răbdare. Fă ascultare desăvârșită. În felul acesta vei putea, fără altceva, să te slobozești într-o bună zi. Însă cu multă nevoință și multă luare-aminte.

Pentru fiecare pas pe care monahul îl face înainte, trebuie să verse multe lacrimi, picături de sânge și încă mult timp. Însă vine diavolul, răutatea veche, și îi pune o piedică, care, dacă nu apucă înainte Harul și rugăciunile celorlalți, i le răstoarnă pe toate. Și iarăși început de la început. Și iarăși vărsare de sânge.

De aceea este trebuință de răbdare. Nu te lenevi. Nu te împuțina cu sufletul. Fă răbdare, ca să te acopere Harul. Ai mulți care te susțin. Fiecare pas al tău spre veselie îmi dă și mie veselie. Propria ta înviere înviază și sufletul meu.

Din experiența mea și din propriile mele chinuri cunosc bine ispitele stareței și anume că mult suferă, pentru că duce greutățile fiecăreia dintre voi și pentru responsabilitatea pe care o are înaintea lui Dumnezeu. Gustă amărăciune și durere cu prisosință în fiecare zi. Și se bucură numai atunci când voi mergeți pe drumul cel bun.

Acum vezi că a venit iarăși Harul. Ia aminte că iarăși va pleca. Iar dacă va pleca, e nevoie de bărbăție, răbdare, ascultare desăvârșită și iarăși va veni. Ți-am spus că la Nașterea Domnului va veni. A venit, dar nu a rămas, pentru că nu te-a găsit cu râvnă. Acum a venit iarăși, dar va pleca din nou, pentru ca să te curețe de patimi. Și se va face aceasta până ce vei deveni așa cum vrea Domnul, pentru a afla loc și mod de a rămâne Harul Său în tine.

Așadar, silește-te în nevoință. Nu te lenevi și nu lăsa timpul să treacă, pentru că timpul pe care-l cheltuiești fără scop și în zadar în fiecare zi, nu-l vei mai găsi. Și vei da și răspuns pentru toate zilele, ceasurile și clipele vieții tale. Omul nu trebuie numai să alerge, ci să și măsoare distanțele drumului. Nici să rămână în urmă, să se lenevească.

Pe lângă acestea, învață și acest lucru: trezvie și contemplație. Mai mult dobândești cu dragostea față de Hristos și de Maica Domnului decât cu orice altă nevoință. Sunt bune și toate celelalte, atunci când se fac bine, însă dragostea le depășește pe toate. Mai ales când îmbrățișezi icoana ca pe o fiinţă vie și cu lacrimi fierbinți o săruți, strigând:

– Maica mea preasfântă, ajută-mă că mă pierd, dacă mă lași! Doamne Dumnezeul meu, miluiește-mă pentru Preacurata Ta Maică și pentru toți Sfinții Tăi!

Și când spui acestea, simți multă dragoste, încât vrei să săruți continuu icoana. Iar acesta este semn că îți răspunde la sărutare. Eu nu pot săruta numai o singură dată icoana Maicii Domnului și să plec. Ci când mă apropii de ea, mă atrage ca un magnet. Și trebuie să fiu singur, pentru că vreau ca ore întregi s-o sărut. Ceva ca o răsuflare vie îmi umple sufletul, mă umplu de Har și nu mă lasă să plec. Dragoste, iubire de Dumnezeu, foc arzător, încât de îndată ce intri în biserică, apucă înainte – dacă este icoană făcătoare de minuni – și-ți dăruiește atâta har, încât rămâi ceasuri întregi în extaz, fără să mai fii în sine, ci în Raiul lui Dumnezeu. Atât de mult Har dăruiește Maica Domnului celor ce-și păstrează trupul curat, deoarece, precum am înțeles, ea iubește mult neprihănirea.

De aceea și eu m-am războit cu trupul mai mult decât cu orice altă patimă. Și mi s-a dăruit, ca dar, curăția, încât nu pot deosebi bărbatul de femeie. Patima nu se mai mișcă deloc. Cu darul Domnului am primit în chip simțit harul curăției.

Pe acestea vi le scriu vouă, fiica mea și surorilor tale, ca să vă siliți să faceți la fel. Altfel nu ar fi existat niciun motiv să vă descopăr starea mea duhovnicească, nici ca să primesc laudă de la voi. Dar fiindcă vă port înlăuntrul sufletului meu ca un frate adevărat al vostru în Hristos, de aceea doresc să vă ajut după  putere. Fiecare să încerce. Dacă vă veți sili, veți vedea cât de mult ne iubește Maica Domnului.

Într-o seară, sărutând icoana ei, am obosit. Și așezându-mă în strană, am adormit puțin. Atunci Maica Domnului a venit în trup, nu în icoană, și m-a sărutat. Și m-am umplut de o nespusă mireasmă și bucurie. Iar acel Prunc dumnezeiesc mă mângâia pe față, în timp ce eu Îi sărutam mânuța Sa grăsuță, de parcă ar fi fost viu. Și nu ai fi crezut că este somn, ci simțirea unei alte vieți, necunoscută și negustată de cei care nu au cunoscut acestea.

Extras din Mărturii ale experienței monahale– Cuviosul Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos.

Total
52
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Matei 21, 23-27)

Next Post

Viețile Sfinților – august, ziua 24

Related Posts