N-a fost un om deosebit. A fost ca unul dintre noi, puţin cam necredincios cu privire la răsplăţile viitoare pentru facerile de bine de pe pământul acesta. Era filozof, dar prestanţa nu-i stătea în fapte, ci mai mult în cuvinte. Pe deasupra, se mai închina şi la idoli, ceea ce făcu pe un prieten al său, coleg de şcoală, Sinesie, episcop al Cirenei, să se ocupe cu îndreptarea privirii acestuia spre cunoaşterea Dumnezeului Celui Adevărat.
Munca n-a fost zadarnică pentru Episcop. Evagrie acceptă, în sfârşit, să fie botezat, el şi toată casa lui, devenind astfel creştin. Dar episcopul nu se mulţumi numai cu câştigarea prin Botez a lui Evagrie. Era necesar să-i pună pe suflet grija de mântuire şi teama de Judecata Viitoare, pentru care trebuia să se simtă dator faţă de cei săraci, miluindu-i, mai ales că avea destulă avere cu care să-şi câştige un palat în Cer. De Evagrie nu se prindea însă nicidecum cuvântul Episcopului. Era atât de nemilostiv, că nu putea concepe ce înseamnă a împărţi averea ca să primească ceva în schimb de la Hristos. Şi încă după moarte! Episcopul îl sfătuia că Dumnezeu îi va întoarce însutit. Auzind aceasta, filozoful se hotărî, în sfârşit, să-şi împartă aurul. Nu oricum, însă. Chemă pe episcop, îi dădu trei sute litre de aur, apoi îl rugă ca, mai înainte de a împărţi acest aur la săraci, să-i dea o dovadă la mână, o hârtie scrisă cu făgăduinţa că Hristos îi va plăti după cuviinţă fapta lui. Episcopul se învoi; îi dădu dovada şi împărţi averea acestui filozof.
Nu după multă vreme, veni vremea plecării din lumea aceasta a filozofului. Înainte de moarte, acesta îşi chemă fiii şi le porunci ca, atunci când va muri, să-l îngroape punându-i între mâini dovada scrisă de mâna episcopului. Zis şi făcut.
După trei zile de la îngropare, se arătă în vis episcopului Sinesie nimeni altul decât Evagrie şi-i zise: „Vino, Prea Sfinte Episcope, la mormântul meu şi primeşte-ţi dovada scrisă de mâna ta, căci eu mi-am primit datoria de la Hristos, după făgăduinţa ta, şi nu mai am cu tine nici o socoteală. Şi, ca să te încredinţezi, cu mâna mea am iscălit de primire pe dovada ce mi-ai dat“.
La ziuă, episcopul merse la fiii lui Evagrie şi-i întrebă de modul îngropării tatălui lor. I-a întrebat şi dacă n-au îngropat cu el şi vreo oarecare hârtie. Aducându-şi aminte, au spus că, înainte de a aşeza piatra peste mormânt, au aşezat în mâinile tatălui lor o dovadă pe care el le-a dat-o înainte de moarte cu poruncă să nu ştie nimeni despre ea.
Merseră, aşadar, cu toţii la mormânt. Rostogoliră piatra şi deteră peste trupul nemişcat al lui Evagrie, aşa cum îl îngropaseră. Hârtia se afla între mâinile sale, după cum au aşezat-o fiii. Luând-o însă Episcopul şi citind-o, a rămas surprins. După înscrisul său, citi în auzul tuturor şi următoarele cuvinte care apăruseră pe hârtie: „Eu, Evagrie, filozoful, scriu ţie, Preacuviosului Episcop: Bucură-te întru Domnul! Am primit datoria şi mi s-a plătit cu desăvârşire, şi despre aceasta nu am nici o socoteală cu tine. Şi mulţumesc lui Dumnezeu şi ţie că am câştigat însutită comoară în ceruri şi viaţă veşnică, precum mi-ai făgăduit mie“.
Toţi au rămas înmărmuriţi. Fiii ştiau ce fusese scris pe hârtie înainte de a o aşeza în mâna mortului şi era limpede că mortul scrisese cu mâna lui cuvântul de mulţumire şi de adeverire a răsplăţii ascultării sale.
Se spune că atât de mult s-au înfricoşat de minunea aceasta, încât multe ceasuri au strigat cu toţii: Doamne, miluieşte!
Despre întâmplarea aceasta, atât. Cât priveşte hârtia, ea se află şi azi între odoarele Sfintei Episcopii a Cirenei. Minunea aceasta am aflat-o în Mineiul pe iunie, ziua 27, când este pomenită pe lângă sfinţii din sinaxarul zilei respective. Şi poate că ne este de folos şi unora dintre noi, cărora Dumnezeu ne-a dat mai mult aur decât trebuie familiei noastre. Într-o vreme de curioase superstiţii, când atâţia dintre creştinii de astăzi pun „bani de drum“ în mâinile şi-n sicriile morţilor lor, exemplul împărţirii lor mai dinainte, după modelul lui Evagrie, n-ar strica să fie amintit în fiecare parohie. Şi poate că nici nouă, celor care am mai şi auzit destule cuvinte de învăţătură cărora le dăm tot mai puţină valoare, nu ne-ar strica o asemenea învăţătură, datorită credinţei noastre atât de asemănătoare cu a filozofului amintit.
Preot Petru RONCEA
Sursa: Comuniune Ortodoxă
