Frica de sine

Cine nu s-a speriat niciodată de sine însuşi, acela nu ştie ce este frica.

Pentru că toate grozăviile din afară de care se teme omul se află în lăuntrul lui, şi încă într-un chip neîmblânzit. Se află în noi un hău peste care, aplecându-se cândva, omul rămâne uimit şi îngrozit până la moarte. Toate lumile pot încăpea în acest hău, fără să-l umple. Şi cu toate numele date de noi acestui hău: suflet, minte, voinţă, simţuri, afecte, patimi, om lăuntric, conştiinţă- hăul rămâne negrăit, nedesluşit şi nenumit.Omul se întinde până unde se întinde foamea lui. Limita unui sălbatic este cea a privirii ochilor săi. Limita unui om cu înălţime duhovnicească se întinde dincolo de marginile întregii lumi.

Dacă întregul cosmos s-ar preface într-o masă, cu toate darurile lui întinse pe această masă, omul duhovnicesc se va ridica flămând de la ea. Căci tot acest cosmos împodobit ca o masă de nuntă este despărţit de Dumnezeu pentru cei săraci duhovniceşte. El nici nu există pentru a sătura foamea, ci pentru a o stârni. Cum poate el astâmpăra foamea unui om duhovnicesc? Cum poate el sătura pe cel căruia îi şi stârneşte foamea?

Extras din Gânduri despre bine și rău – Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Predania.

Total
14
Shares
Previous Post

Viețile Sfinților – mai, ziua 10

Next Post

Rețeta Părintelui Iustin pentru tratarea cancerului

Related Posts