Preot Ioan Istrati
Azi stăteam la rugăciune în Biserică. Trecuse Sfântul Maslu, obositor, căldura de pe lume. Unele femei credincioase trăgeau patrafirul să-l sărute până mă sufocau. Acuma se răcorise un pic în Biserică. Preoții făceau rugăciuni la oameni.
Vine un pui. Cam la 5-6 ani, frumos picat din soare, cu niște ochi imenși. Eu nu m-am uitat care sunt părinții lui. Erau acolo câțiva oameni. Își face Sfânta Cruce și se așează în genunchi.
Eu îl întreb: ce faci puiule?
Copilașul foarte sobru, cu un glas rar, foarte expresiv:
– Fac foarte bine. Sunt Ioan și nu puteam vorbi deloc. De frică. Mama și cu tata s-au rugat. Și eu m-am rugat. Și acum pot vorbi foarte bine.
Am rămas paf. Am strâns din ochi.
În spate, părinții plângeau. I-am recunoscut. Veniseră cred acum doi ani. Copilul era foarte agresiv, nu vorbea deloc, nici măcar mama. Cu chiu cu vai i-am zis câteva frânturi de rugăciuni.
– Părinte, am venit să mulțumim Sfântului Ioan Rusul pentru darul vorbirii pentru acest prunc. Am făcut doi ani canonul cu Paraclisul și Acatistul Sfântului Ioan.
Le-am zis rugăciuni. Apoi i-am zis pruncului în șoaptă: cum te-a vindecat Sfântul Ioan?
El a zis:
– Simplu. A venit seara când dormeam, m-a atins pe față ca o răcoare așa. Eu m-am speriat. Am început să plâng. Am strigat: mama, nenea ăsta a venit și mi-a suflat frig în față.
Mama a zis:
– Părinte, am leșinat. Copilul nu mai vorbise niciodată și acum o frază întreagă.
Eu:
– Vorbise în taină cu Sfântul Ioan.
– Părinte, el e preoțelul casei. Are cădelniță, o pătură tăiată în care intră ca într-un veșmânt. Toată ziua cântă Sfinte Dumnezeule. Dă cu tămaie. Și vorbește perfect. Educatoarea nu l-a primit că e autist, până s-a dus și i-a zis: doamnă educatoare, vă rog frumos să mă primiți.
Am îmbrățișat copilașul minunat. Și i-am mulțumit Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Sfântului Ioan Rusul, dulcele logoped și chirurgul de lumină.
Slavă lui Dumnezeu.
Doamne, dă-ne frigul Sfântului Ioan!
