Preot Ioan Istrati
Mă uitam ce nemernice și inutile și vrednice de râs și de plâns sunt mărimurile pământești. Absolut nimeni nu poartă nici măcar un gând la marii potentați, la regi, la președinți, la tartori de mulțimi. O dată pe an, poate, vin trei ageamii și aprind o lumânare strâmbă.
Motoarele culturii, oamenii de geniu, scriitori, teologi de seamă, patriarhi, profesori universitari, inventatori. Nimeni nu își amintește de ei. Zac pierduți prin morminte și prin cărți pline de praf și de acarieni.
Cât de praf e slava acestei lumi! Nimeni, în afară de maică-ta, nu te plânge după moarte! Câteva zile vorbesc câțiva, apoi tăcere totală, eternă..
O singură excepție există. Dacă oamenii te simt că ai fost și ești rugător. Uitați-vă la Sfânta Parascheva, o tânără zdrențuită, dar care prin rugăciunile ei adună încă milioane de oameni. Priviți la racla Sfântului Dimitrie cel nou de la București. Un ciobănel smerit de pe râul Lom. Rândul de închinare la sfântul lui trup aproape nu se termină niciodată.
Sfinții lui Dumnezeu sunt singura legătură dintre Cer și lume, care sfidează și sfărâmă pecețile mormântului ăsta uriaș pe care-l numim pământ.
Restul, țărână, praf, emfază, epatare, bogății, aur, creveți, caviar, putreziciune, hoituri fardate puse în vitrina morții..
Nimic nu rămâne din noi, decât clipele de rugăciune și de milostenie!
Puneți inima la rugăciune, că doar asta ne mai salvează de moartea cea veșnică!
