A spune că Dumnezeu e bun este infinit de puţin, este chiar nedrept de puțin, faţă de toată bunătatea şi iubirea de oameni pe care ne-a arătat-o dintotdeauna Părintele nostru cel Ceresc. Dumnezeu este atotbun, şi de aici toată invidia şi ura celui rău şi a celor care îi urmează. Aceştia nu-L iubesc tocmai pentru că e bun, iar bunătatea Lui îi arde și îi copleşeşte.
Vedeţi, vine Paştele, iar bucuria şi lumina harului se răsfrâng în atmosfera cerului şi pe feţele oamenilor. Dar ce am făcut noi pentru a primi aceste daruri? Dumnezeu a făcut totul. El S-a răstignit pentru noi, a murit şi a înviat. Noi, asemenea celor de demult, am stat undeva mai aproape sau mai departe de Crucea Lui ‒ unii am fost îndureraţi, alţii am plâns, dar, din păcate, în zilele noastre, din ce în ce mai mulţi au hulit în inimile lor, zicând: „Ce Dumnezeu este Acesta care poate să fie răstignit pe cruce şi poate muri?… Ce Dumnezeu este Acesta care nu ne dăruieşte tot confortul, ba chiar ne lasă să suferim?…”. Și e atâta suferință în lume! Dumnezeu este oare Cel ce îngăduie răul şi durerea şi nu ne ascultă cererile, nu ne scoate din greutăţi, nu ne păzeşte de ispite?
Dar Dumnezeu nu se uită la neputinţele noastre, la micimea judecăţilor egoiste care doar revendică drepturi, fără a dărui nimic. Dimpotrivă, revarsă din abundenţă harul Său peste noi toţi, peste întreaga Sa creaţie, mai ales în aceste zile ale praznicului Învierii Sale.
Nu toţi au însă aceeași bucurie. Căci sunt şi cei care intră nepăsători la ospăţul Domnului, cu gândul că totul li se cuvine, ca nişte furi; iar când Bunul Dumnezeu le cere doar să-şi recunoască păcatul, tac îndreptăţindu-se, ca şi cum ar spune: „Ție, Doamne, nu-Ți datorăm nimic! Noi ne luăm ce-i al nostru!”. Și totuși, nu ne putem bucura de slava Paştilor, dacă nu am primit cu răbdare necazurile şi greutăţile postului, dacă nu ne-am purtat propria cruce, dacă nu ne-am plâns păcatele. Şi atât de mult se împuţinează de la un an la altul această raportare la Hristos în viaţa noastră, în zilele Marelui Post, încât lumea ajunge doar să mimeze bucuria, prin mese îmbelşugate şi petreceri.
Da, Dumnezeu ne aşteaptă, pentru că ne iubeşte infinit, pentru că păşeşte zilnic alături de noi şi ne sprijină, ne atrage către cele bune, ne mustră, ne răsplăteşte și ne binecuvântează. Noi însă nu mai simţim aceste daruri ‒ nu pentru că nu mai sunt, ci pentru că ne-am închis tot mai mult inima prin patimi de tot felul, nu i-am mai adăpat pământul cu lacrimile pocăinţei, nu am mai îmbogăţit-o cu faptele milosteniei, nu am mai întărit-o cu înfrânarea. Plouă cu har, mai ales în zilele acestea ale Paştelui Domnului, dar pentru unii e încă secetă, şi caută să-şi facă singuri puţuri adânci cf. Ieremia 2:13 de unde să-şi scoată plăcerile, în timp ce altora harul le inundă sufletul şi nu ştiu ce să mai facă de bucurie. Îţi vine să strigi fiecărui om, precum Sfântul Serafim din Sarov: „Bucuria mea, Hristos a înviat!”.
Dulce și ușoară e Crucea lui Hristos
Nu, Dumnezeu nu ne nedreptăţeşte, nici chiar dacă ne scoate de la ospăț pentru că nu avem haină de nuntă, haina pocăinţei, ci noi înșine ne nedreptăţim. Răutatea şi toate necazurile din lume nu sunt trimise de Domnul, ci doar îngăduite ca urmare a alegerilor noastre libere, a greşelilor, a plăcerilor asumate, a patimilor pe care le-am lăsat să crească în sufletul nostru până când nu a mai rămas nimic neîntinat în el.
Dar ce om nu doreşte să se bucure, ce om nu doreşte să sărbătorească, să fie fericit? Această nevoie nu este altceva decât o chemare a Domnului sădită în inima omului încă de la zidirea sa. Nu putem să suferim întristarea, răutatea, durerea, ci căutăm în mod firesc bucuria, lumina şi pacea în toată viaţa noastră, chiar dacă alegerile noastre vădesc adesea contrariul. Şi totuşi, câtă suferinţă se revarsă în lume astăzi! Unii însă poate suferă pentru că pot duce mai multă suferinţă şi Domnul le-o îngăduie pentru păcatele lor, dar şi pentru păcatele lumii. Cât e de înfricoșătoare această cruce a suferinţei din lume care apasă pe tot omul! Dar, pentru cei ce o asumă în Hristos, care îşi aduc propria mărturie a vieţii lor creştine într-o epocă care se arată tot mai mult a fi a lui antihrist, pentru unii ca aceştia, crucea devine uşoară şi dulce. E Crucea lui Hristos. La capătul acestei răstigniri nu poate să urmeze decât învierea. Acesta este gândul care trebuie să ne întărească, acesta este adevărul întru care trebuie să urmăm lui Hristos.
Dumnezeu este viu şi aude aceste cuvinte ale noastre. Dumnezeu este bun şi dulce atunci când Îi strigăm numele, oriunde ne-am afla. E mângâiere mai mare decât mângâierea mamei, e dragoste mai mare decât dragostea celui mai îndrăgostit om, pentru că El Îşi dă viaţa şi acum pentru viaţa lumii în Jertfa fără de sânge de pe Sfintele Altare. Cât timp aceasta se va mai săvârşi cu vrednicie, lumea încă va mai dăinui. Iar nouă, celor ce vrem să rămânem cu El, nimeni nu ne va putea răpi bucuria.
Pentru această bucurie merită să trăim, căci în ea avem toată încredinţarea că viaţa noastră nu se sfârşeşte aici, ci abia după moarte urmează deplin învierea şi viaţa veşnică în Hristos.
Virgiliu Gheorghe
Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 171 (aprilie 2023)
