Preot Alexandru Lungu
Când l-am întâlnit în urmă cu câteva luni pe Vasile avea cancer. De fapt, am fost sunat de sora lui și mi-au spus că vor să ajungă numaidecât la Biserică. Era într-o vineri, din câte îmi amintesc. I-am spus că slujesc de la ora 16:30 Taina Sfântului Maslu și povestim la finalul slujbei.
A trecut slujba și am văzut în Biserică undeva un om înalt și foarte slab, dus puțin de spate și extrem de abătut. Am intrat în biroul parohial și l-am ascultat. Mi-a povestit că slăbise într-o perioadă scurtă extrem de mult și inițial pusese acest lucru pe seama muncii extenuante din domeniul construcțiilor.
Nu se spovedise de câțiva ani în parohia de care aparținea. Îi era rușine de preotul paroh. Nu merg, părinte, nu am postit de ani de zile, nu ajung Duminica la Biserica, îmi este și rușine de părintele din sat. Vreau să-mi schimb totuși viața și, dacă mă primiți, vin să mă spovedesc la Sfinția voastră.
Fiind astfel situația nu am ezitat și l-am primit. A doua zi l-am spovedit. O spovedanie cât o operație grea și riscantă. A plâns și și-a eliberat sufletul. I-am dat dezlegare să se împărtășescă numaidecât, fiind și situația de asa natură. A doua zi a venit la Sfânta Liturghie și i-am oferit pe Hristos cu nădejdea în salvarea sufletului. La final i-am recomandat câteva Acatiste și i-am dat puțin untdelemn de la Taina Sfântului Maslu să consume zilnic pe nemâncate. Urma să plece în străinătate și să înceapă totodată și cura de citostatice. Mi-a promis că se va ruga și nu va rata niciun post fără spovedanie și Împărtășanie.
Eu eram convins că nici nu va mai avea timp, la cât de rău îl văzusem la ultima noastră întâlnire. Ce puțină credință am avut.
În urmă cu puțin timp mi-a scris după ce nu mai vorbisem de câteva luni de zile. Părinte drag, nu știu cum să vă povestesc dar din ziua în care am plecat de la Biserica dumneavoastră și m-am împărtășit cu Hristos viața mea s-a schimbat. Nu doar că am început să mă rog regulat și să țin și posturile, dar gândul la moarte nu mă mai deranja atât de mult. Eram împăcat și simțeam atâta liniște încât moartea nu mi se mai părea cel mai rău lucru cu putință. După ultima tură de citostatice am repetat analizele și surpriza a fost pe măsură. Cancerul era în regresie, analizele erau curate, iar eu mai primisem o a doua șansă. Aștept să ajung în România și să-L primesc din nou pe Hristos. Vă mulțumesc!
Da, fraților, Hristos vindecă și acolo unde știința și rațiunea nu îți mai dau speranțe.
