Auzim pe unii, adesea, condamnându-L pe Dumnezeu pentru existența iadului: „Păi, dacă Dumnezeu este așa de bun, de ce a mai făcut iadul?!”
Ei bine, trebuie să știți că NU Dumnezeu a făcut iadul! Citiți cartea Facerii și vedeți că nu scrie niciunde că Dumnezeu ar fi făcut iadul! Dumnezeu a făcut doar Raiul. Acolo i-a așezat El pe primii oameni și tot acolo a fost dus de către Îngeri și Lazăr cel sărac și bun din Evanghelia de astăzi.
Cine a făcut, atunci, iadul, dacă nu l-a făcut Dumnezeu?
Iadul este „opera” omului, nu a Domnului. Da! Este libera alegere a omului, atunci când acesta respinge pe Stăpânul Raiului și refuză unica împărăție a fericirii – Împărăția Domnului, – pentru a se complace într-un sine fără de Dumnezeu, autoizolându-se în egoism și nedumnezeire. Într-o astfel de însingurare și înstrăinare de Dumnezeu a ajuns și bogatul cel nemilostiv de azi, urmare modului său egoist de viețuire. Prin urmare, iadul este „construirea” de către om, în chip liber, a unei stări și a unui „spațiu” fără de Dumnezeu, iar nu un loc de pedeapsă dinainte și anume pregătit de El.
Păi, dacă Îl tot refuzi pe Domnul, nu rămâi fără El?…
Îl respingi, și apoi tot Lui Îi reproșezi izolarea ta?…
Fugi de El o viață întreagă, după care ridici pretenții de comuniune cu El „dincolo”?…
Cum să mai poți fi oaspetele Lui în Împărăția Sa, câtă vreme tu nici nu te-ai sinchisit să-L cunoști și nici Lui nu I-ai dat prilejul ca să te cunoască pe tine?! – „Adevărat vă spun vouă: Nu vă cunosc pe voi!” (Mt. 25, 12).
Înțelegeți, așadar, că iadul ni-l facem noi, oamenii, cu „mâna noastră”?
Dumnezeu este atât de bun, încât ne-ar putea pofti pe toți, după moarte, în Împărăția Cerurilor, dar ce să facă acolo cei care nici n-au vrut să audă de ea? Cei cu totul nepregătiți pentru Rai? În chip firesc, ei s-ar simți stingheri, străini, preferând în mod natural tot locul și starea pe care singuri și le-au pregătit și cu care s-au identificat încă de aici, de pe pământ. Cât despre schimbare, oricât și-ar mai dori-o cineva, acolo nu va mai fi cu putință.
„Spre exemplificare, imaginați-vă că, într-o zi, ar fi adusă într-o instituție de marcă o bătrânică simplă de la țară, care habar nu are ce vasăzică strategiile manageriale ale acesteia. Este adusă de undeva, dintr-un cătun, acolo unde sunt toți directorii și consilierii în ședință și este poftită să ia și ea parte la discuții:
− Mamaie, acum planificăm strategia de dezvoltare pe anul viitor. Pregătește-te să iei și dumneata cuvântul!
V-o imaginați pe biata bătrână? Nu caută ea, atunci, o mie de uși ca să scape de acolo și să se întoarcă în bordeiul ei, simțindu-se cu totul nepregătită pentru o astfel de instituție, roșind și trecând-o toate sudorile? Ce caută ea acolo? Ce dacă a fost poftită chiar de directorul general al instituției! Depășită de situație, va alege singură să plece; să se întoarcă în sărăcia și… „nefericirea” ei, cu care s-a obișnuit și unde se simte ea… „bine”!
PS: În Rai se merge PREGĂTIT, iar nu prin bunăvoință. Să nu mizați pe bunătatea lui Dumnezeu: că, adică, te va lua pe tine, care habar n-ai de El, care nu ști nimic despre post, despre rugăciune, despre Biserică, despre înfrânare, despre milostivire etc., care nu ai învățat să trăiești cu El și pentru El!… Să nu contezi pe generozitatea Lui, pentru că nu te-ai simți bine în Împărăția Sa, ca „mamaia” gata să părăsească singură clădirea instituției aceleia, simțindu-se neavenită și nepregătită… Aceasta pentru că: atât Raiul, cât și iadul vor surveni în mod firesc, ca „de la sine” și potrivit felului în care ni le-am pregătit chiar noi, încă de aici, de pe pământ!…
† SEBASTIAN
Episcopul Slatinei și Romanaților
