„Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit.”. Așa îl descrie Sfântul Apostol Luca pe ultimul dintre marii proroci al Legii celei Vechi, Sfântul Ioan Botezătorul, a cărui naștere o prăznuim în fiecare an pe 24 iunie. Acest slăvit praznic mai este cunosctut în popor și sub numele Sânziene sau Drăgaica.
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Conform Sfintelor Evangheliii, naşterea Sfântul Ioan Botezătorul s-a întâmplat în urma intervenţiei divine în viaţa părinților săi, Zaharia şi Elisabeta, care, deși erau bătrâni și își pierduseră speranța de a mai avea vreun descendent, au fost înştiinţaţi de Sfântul Arhanghel Gavriil că li se va naște un prunc și că acesta va fi un mare proroc, care va pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, Îl va prezenta lumii ca Mesia și Fiul lui Dumnezeu.
Ziua de 24 iunie nu a fost fixată întâmplător de Biserica noastră, ci în concordanță cu faptele descrise în pericopele din Sfânta Scriptură. Mai exact, zămislirea Sfântului Ioan a avut loc după momentul în care tatăl său, preotul Zaharia, se afla la templu și slujea în Altar – ritual unic în timpul unui an: în ziua a zecea a lunii a șaptea, adică, după calendariul iudaic, luna septembrie. Având în vedere acest detaliu, Sfinţii Părinţi au rânduit ca zămislirea Sfântului Ioan să fie prăznuită pe 23 septembrie, iar naşterea sa după nouă luni: pe 24 iunie.
Tradiţia Bisericii Ortodoxe a păstrat în cadrul ei o bogată colecție de reprezentări iconografice ale Sfântului Ioan Botezătorul: celebra Icoană numită „Deisis” (Mijlocire), Icoana Botezului Domnului, reprezentarea Sfântului cu două aripi în spate – ca unul care a fost „Înger pământesc și om ceresc”, reprezentarea Tăierii Capului – asumarea muceniciei și multe altele. Dintre toate acestea, însă, cea care a atras mereu atenția specialiștilor în artă bisericească a fost cea numită și „Minunata încruntare”. De ce este numită astfel, care este povestea ei și de ce este atât de „specială”? Vom descoperi împreună în rândurile care urmează.
Mai întâi, trebuie să știm că Schitul Prodromul (adică cel închinat Înaintemergătorului), a fost întemeiat între anii 1852-1866 de către ieroschimonahul Nifon Ionescu și ucenicul său ieroschimonahul Nectarie. Însă, până la zidirea acestui așezământ, în acest loc aflat pe moșia Sfintei Mănăstiri a Marii Lavre a existat mereu o mică chilie și un paraclis închinat Sfântului Ioan Botezătorul, care se găsește și astăzi lângă zidurile schitului, spre grădină, el necesitând multiple lucrări de reconstruire și consolidare de-a lungul timpului. În acest vechi paraclis, pe catapeteasmă, în partea dreaptă, lângă Icoana Mântuitorului Iisus Hristos, se află Icoana „Minunata încruntare”, care poartă cu ea până în zilele noastre o poveste cu adevărat minunată.
„Icoana încruntată” a Sfântului Ioan Botezatorul este o Icoană făcătoare de minuni cunoscută în majoritatea țărilor ortodoxe și mult iubită de toți cei care ajung să se închine înaintea ei în timpul pelerinajelor din Grădina Maicii Domnului. Nu se cunoaște cu exactitate anul în care a fost zugrăvită această Icoană, însă cel mai probabil ea datează din secolul al XVII-lea, atunci când a fost rezidit Paraclisul.
Povestea acestei Icoane se leagă de evenimentele prilejuite de Revolutia greacă din anul 1821, când turcii au aduc multă armată pe coastele Sfântului Munte. Ajunși în Grădina Maicii Domnului, turcii au ucis călugări, au incendiat Biserici, au furat racle din argint cu tot cu oseminte ale Sfinților și au luat multe vieți omenești. Tradiția Sfântului Munte spune că, în acele zile, 5000 din cei 6000 de monahi care vieţuiau în Muntele Athos şi-au lăsat metanierele şi au pus mâna pe sabie ca să lupte împotriva dușmanilor cotropitori.
Au mers, desigur, și în zona în care se afla pe atunci Chilia Prodromu, cu gândul să intre și să fure Icoane și odoare de preț, pe care să le vândă. Intrând în paraclis și negăsind nimic de valoare, s-au mâniat și au tras cu arma în Icoana Sfântului Ioan Botezătorul. O minune s-a întâmplat pe loc: gloanțele nu au atins Icoana, ci s-au întors înapoi, ucigând pe câțiva dintre ei. Înfricoșați, turcii au înțeles că numai o minune săvârșită de Dumnezeul creștinilor putea sta în spatele acestei întâmplări stranii și au fugit, lăsând Icoana nevătămată. Însă, n-au apucat să observe și cealaltă mare minune: chipul Sfântului Ioan s-a încruntat și a rămas așa până în ziua de astăzi, aşa cum poate observa oricine ajunge să viziteze și să se închine în paraclisul Schitului Prodromu. După 30 de ani, în anul 1853, Icoana avea să fie ferecată în argint pe cheltuiala domnitorului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei, cel care a și contribuit în mod semnificativ la ridicarea Schitului Prodromu, alături de Grigorie Ghica, domnitorul Moldovei, Sofronie Miclescu, Mitropolitul Moldovei și Nifon, Mitropolitul Munteniei.
Așadar, este important să reținem faptul că încruntarea aceasta a Sfântului Ioan Botezătorul nu înseamnă faptul că Biserica noastră „promovează” un mod de viață abătut, demoralizat sau sumbru, alături de un set de 10 reguli stricte – cele 10 porunci – imposibil de urmat. Creștinii care trăiesc Duhul autentic al Ortodoxiei cunosc faptul că acest chip al Sfântului Ioan este o „mânie curată și sfântă” despre care Sfinții Părinți au vorbit în scrierile lor, îndreptată nu împotriva omului, ci împotriva păcatului care îl asuprește.
Urmând modelul de viețuire al Sfântului Ioan, un îndemn neîncetat de pocăință, smerenie și de apărare a dreptei credințe, să îl luăm ca ocrotitor și mijlocitor permanent al nostru și să îl chemăm în rugăciune, cu nădejdea că el le va duce negreșit înaintea Prietenului pe care L-a vestit, mărturisit și slujit până la sfârșitul vieții.
Sursa: http://blog.bizantincons.ro
