În fiecare an, pe data de 11 februarie, Biserica noastră Ortodoxă îi pomenește pe Sfântul Ierarh Vlasie, episcopul Sevastiei și pe Sfânta Teodora Împărăteasa, prilej de bucurie pentru toți cei ai noștri care își serbează onomastica. Pe Sfânta Împărăteasă Teodora o cinstim ca fiind cea care a pus capăt persecuției iconoclaste și a restabilit cinstirea Sfintelor Icoane, împlinind hotărârile Sinodului VII Ecumenic. Deși ea este pomenită pe 11 februarie, biruința sa asupra iconoclasmului este marcată în fiecare an, cu multă solemnitate, în Duminica Ortodoxiei. În această zi, în Biserici și mănăstiri, se organizează tradiționala procesiune în cadrul căreia credincioșii poartă Icoane în mâini, spre a aminti de biruința Bisericii împotriva tuturor ereziilor.
Până în Duminica Ortodoxiei, însă, ne-am gândit să vă aducem înainte un detaliu din viața Sfintei Teodora, care este pe cât de neștiut, pe atât de interesant și demn de a fi împărtășit cu toți cei apropiați. Mai exact, dorim a vă spune istoria Icoanei Maicii Domnului „Oglinda”, care a reușit să reziste până în zilele noastre prin mila Bunului Dumnezeu, dar și prin… perspicacitatea Sfintei Teodora. Cum a reușit să o scape de iconoclaști și să ne-o lase ca moștenire? Aflați în rândurile de mai jos!
Împărăteasa care a restaurat cultul Icoanelor
Înainte de a explica motivul acestei denumiri neobișnuite a Icoanei Maicii Domnului, se cuvine să reținem câteva detalii legate de biografia Sfintei Teodora. Astfel, consemnăm faptul că Sfânta Teodora s-a născut în prima jumătate a secolului al IX-lea în Paflagonia, o regiune situată în nord-vestul Asiei Mici. Provenea dintr-o familie nobilă și evlavioasă, fiind educată în spiritul credinței ortodoxe, chiar dacă în acea perioadă imperiul era marcat de luptele dintre iconoduli (cei care venerau Icoanele) și iconoclaști (cei care considerau Icoanele o formă de idolatrie). Datorită frumuseții, inteligenței și calităților sale morale, Teodora a fost aleasă drept soție printr-un concurs pentru împăratul Teofil (829-842), un susținător fervent al iconoclasmului.
Ca o paranteză, în timpul domniei lui Teofil, iconoclasmul s-a manifestat printr-o luptă intensă împotriva venerării Icoanelor, considerată de împărat o formă de idolatrie. Sub conducerea sa, Icoanele au fost îndepărtate cu forța din Biserici și înlocuite cu simboluri abstracte, precum crucea sau simple motive geometrice. Clericii și monahii care se împotriveau acestei politici au fost persecutați aspru, unii fiind exilați, alții torturați sau obligați să renunțe la viața monahală. Teofil a susținut și arderea scrierilor care promovau venerarea Icoanelor, încercând să șteargă orice urmă a tradiției iconofile. Deși soția sa, împărăteasa Teodora, păstra în taină credința în Icoane, politica oficială a împăratului a rămas una de oprimare severă a celor care le apărau.
„Triumful Ortodoxiei”
Se spune că, în taină, ea continua să cinstească Icoanele și chiar le păstra ascunse în diferite locuri din camera sa, riscând să fie descoperită și pedepsită. De asemenea, i-a crescut pe copiii săi în credința ortodoxă, știind că într-o zi va avea ocazia să intervină pentru restaurarea Icoanelor. Ceea ce s-a și întâmplat. Împăratul Teofil a murit în anul 842, lăsându-l pe fiul său Mihail al III-lea, în vârstă de doar doi ani, ca moștenitor al tronului. În această situație, Teodora a devenit regentă, preluând conducerea efectivă a imperiului.
În acest context, una dintre primele acțiuni ale împărătesei Teodora a fost să pună capăt ereziei iconoclaste. În acest scop, ea l-a convocat pe patriarhul Metodie I al Constantinopolului și a organizat în anul 843 un Sinod la Constantinopol. Sinodul acesta a decis oficial restaurarea cultului Icoanelor și a reafirmat învățătura ortodoxă conform căreia Icoanele sunt cinstite, nu idolatrizate, iar prin ele creștinii își îndreaptă rugăciunile către Dumnezeu, către Maica Sa și către Sfinți. Această hotărâre a fost marcată printr-o mare procesiune solemnă la Biserica „Sfânta Sofia”, eveniment care a rămas cunoscut în istorie drept „Triumful Ortodoxiei”. Pentru a comemora acest moment, Biserica noastră Ortodoxă a stabilit ca prima duminică din Postul Mare să fie numită Duminica Ortodoxiei, o tradiție care continuă până în zilele noastre.
Icoana Maicii Domnului „Oglinda”
Așa cum, tot până în zilele noastre ne-a rămas, drept moștenire duhovnicească, și una dintre Icoanele Sfintei Teodora – una dintre cele mai frumoase reprezentări ale Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Se spune, așadar, că în vremea în care împăratul Teofil își desfășura din plin acțiunile iconoclaste, Sfânta Împărăteasă Teodora a ascuns cu grijă o Icoană a Maicii Domnului în dormitorul său, în spatele unei oglinzi. Deși era îngrijorată zilnic de faptul că ar fi putut fi descoperită, nu a renunțat niciodată la această mărturie a credinței sale.
Sfânta Teodora și împăratul Teofil aveau cinci fiice – Tecla, Ana, Anastasia, Pulheria și Maria – și doi fii, Constantin și Mihail, acesta din urmă devenind împăratul Mihail al III-lea. Ca paranteză, după ce acesta a devenit adult și a preluat controlul deplin al imperiului, a îndepărtat-o pe Sfânta Teodora de la putere, aceasta fiind trimisă la o mănăstire, unde și-a petrecut restul vieții în rugăciune și pocăință.
Revenind, într-o seară, în absența împărătesei, Teofil se afla împreună cu copiii lor. Când a venit ora de culcare, aceștia au cerut Icoana Maicii Domnului pentru rugăciune. „Poftim? Ce Icoană? Aici nu avem Icoane,” le-a răspuns împăratul cu fermitate. Copiii, însă, au insistat: „Vrem Panagitsa noastră, care este în spatele oglinzii.” Surprins și iritat, Teofil a mutat oglinda și a descoperit Icoana ascunsă. Furios, a apucat-o și a aruncat-o în șemineu, în foc. Chiar în acel moment, Sfânta Teodora a intrat în cameră și, fără ezitare, a scos Icoana din flăcări. Deși marginile erau afectate de foc (urme care se pot vedea și astăzi), chipul Maicii Domnului rămăsese intact.
Această Icoană, cunoscută sub numele de Panaghia Kathrepti (Maica Domnului „a Oglinzii”), a rezistat în timp și se găsește până astăzi la Mănăstirea Sfântul Pavel de pe Muntele Athos, fiind păstrată în Sfântul Altar al katholikonului, Biserica principală mănăstirii. De obicei, este scoasă spre închinare în timpul slujbelor de Pavecerniță, alături de Darurile Magilor și alte Moaște sfinte. În jurul Icoanei se află fragmente mici de Sfinte Moaște.
În 1983, Cuviosul Gherasim Mikraghiananitul, unul dintre cei mai harismatici imnografi ai Sfântului Munte Athos, a scris un Canon de rugăciune și o slujbă în cinstea acestei frumoase Icoane a Maicii Domnului, slujbă ale cărei cântări răsună melodios an de an la slujba de priveghere din noaptea de 10 spre 11 februarie, martori fiind pelerini din toată lumea ortodoxă.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
