Ieromonahul și dracul iubirii de bani

Preot Ioan Istrati

Un călugăr, care era și preot, s-a lenevit de nevoință, și încet încet, i-au venit gânduri să plece din mănăstire, că stă acolo în zadar, că mai bine ar fi dacă ar pleca la muncă în Italia.

Gândurile astea nu-i veneau niciodată în chilie, nici la Biserică, ci pe drum, când se plimba în jurul mănăstirii.

Și a îndrăznit să îi spună Starețului, care îi era duhovnic, aceste gânduri ale lui. Părintele bătrân și-a dat seama imediat că tânărul preot este muncit de un diavol, așa că i-a dat canon aspru de rugăciune, metanii, mâncare mai puțină.

După o vreme, preotul a venit iarăși la spovedanie. I-a zis iarăși că simte că stă în zadar, că pierde vremea. Voia să facă bani. Să vadă lumea. Starețul l-a întrebat: când îți vin gândurile astea? El a răspuns: după amiaza, când mă plimb pe lângă zidurile mănăstirii.

Starețul l-a luat în jurul mănăstirii, iar preotul i-a arătat locul unde se îndulcea cu gândurile de la cel viclean.

Și a luat bătrânul Stareț un scăunel cu trei picioare, s-a așezat acolo și a stat toată noaptea, zicând rugăciunea: “să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui”. Și făcea metanii până la pământ.

Spre ziuă, s-a arătat diavolul că un înger slab și obosit, cu privirea rea, și i-a spus: bătrânule prost, de ce ai venit aici în casa mea și zici rugăciuni care mă ard? Iată de două sute de ani stau aici la zid și mai mult de cincizeci de călugări am ispitit, i-am trimis în lume și i-am predat pierzării. Aici e locul meu.

Starețul, care era îmbunătățit în nevoință, a zis: Oi fi eu bătrân și prost, dar am Dulcele nume al lui Iisus, și Crucea plină de Sângele Lui preacurat, și Potirul cu Trupul Lui Preasfânt. Și când spunea, diavolul se cutremura și sughița, parcă era ars de o lumină nevăzută.

Și l-a întrebat bătrănul: de ce îl superi pe tânărul preot aici și nu la chilie?

Apăi am văzut că nu pot cu șarpele desfrânării, nici cu balaurul mândriei. Așa că-l atac cu vipera iubirii de bani, c-a fost sărac de mic și râvnea bogății.

Iar în chilia lui nu mă bag, că am pe Stăpâna Îngerilor pe perete care mă arde cumplit. Iar în Biserică nu pot să-l ispitesc, că se roagă nebunul. Doar aici, pe lângă zid îi bag în minte gândurile cele deșarte. Și s-a făcut nevăzut.

Iar Starețul i-a dat poruncă Părintelui tânăr să nu se mai apropie de locul acela. Și a mers in chilia lui, unde avea o Icoană preafrumoasă a Născătoarei de Dumnezeu, care-l păzea de focul spurcăciunilor. Și s-a închinat și a udat cu lacrimi Icoana Maicii preasfintei iubiri.

Iar în locul de la zid a chemat Starețul toți preoții și călugării și au făcut sfeștanie și dezlegare mare, încă și Molitfele Dumnezeiescului Vasilie au citit, pentru alungarea acelui șarpe viclean.

Iar Părintele tânăr, plângând, a luat aminte și a slujit în continuare cu frică și cu cutremur, nemaisocotind niciodată că e pierdere de vreme să îți zidești mântuirea în îmbrățișarea lui Dumnezeu.

(Istorisită mie de preotul cu pricina).

Total
656
Shares
Previous Post

Depărtarea

Next Post

Un articol despre Țara Sfântă din inimă

Related Posts