Era un băiat de 20 de ani, deja dependent de heroină. În ultimul timp, ajungând la limita supraviețuirii, adică mai rea decât moartea, a decis să se înscrie într-o echipă și să înceapă terapia. Ieri seară, din pricina sevrajului, a început să spargă tot ce găsea în cale, în casa părintească… chiar în salonul cu obiectele cele mai scumpe.
Mobilier, obiecte de decor, pianul și chiar geamurile de la ferestre… Atunci tatăl său s-a năpustit asupra lui, l-a imobilizat și l-a strâns în brațe cu putere, ca să nu mai facă altele și mai rele…
Atunci l-am întrebat:
– De ce te distrugi singur?
– Nu știu decât un singur lucru, a răspuns tânărul emoționat, și anume că atunci a fost prima dată când tatăl meu m-a strâns în brațe cu putere…
