În ajunul Postului Mare

În ajunul primului meu Post Mare, adică în Duminica Lăsatului sec de brânză, Stareţul îmi spune:

–    Vino aici, neghiobule! Ştii că mâine începe postul?

–    Da, Gheronda, ştiu că începe de mâine.

–    Ştii ce înseamnă un Post Mare aici, în Sfântul Munte?

–    Nu cunosc, Gheronda, dar voi face ce‑mi ziceţi.

–    Ο s‑o scoţi la capăt?

Eu, deşi abia îmi târam picioarele, i‑am răspuns:

–    Cu rugăciunile Sfinţiei Voastre… Când eram în lume pos­team împreună cu mama mea.

Şi într‑adevăr, pilda ei mă ajutase la postire, la priveghere, la dobândirea lacrimilor şi a plânsului pentru păcate. Acest suflet binecuvântat postea de trei ori pe săptămână fără untdelemn şi mânca doar o singură dată în zi, după ceasul al nouălea, adică după ora 3 după‑amiază. Iar seara stătea ore întregi în genunchi şi se ruga înaintea unei candele mici, plângea, se tânguia pentru păcatele ei. Şi era femeie din lume, cu bărbat şi cu copii!

–    Lasă lumea, fiul meu, îmi spuse Stareţul. Aici ce vei face? Ceea ce faci aici nu‑i la fel cu ceea ce făceai acolo. Aici vei posti. Însă nu precum la Volos.

–    Orice ar fi, nu‑mi pasă.

–    Aici nu este mâncare şi pâine.

–    Terci!, îi răspund eu.

–    Da, doar cu sare şi fără zahăr. Şi asta o dată în zi. Dar şi posmagul este cu măsură, nu cât vrei. Canonul este dublu, îndoite sunt şi îndatoririle, privegherea este mai lungă. Primele trei zile nu vom mânca.

–    Nu mă sperie, am spus eu.

–    Ia să te văd! Numai gura e de tine?

Şi am început. Mâncare deloc, iar ziua muncă foarte grea, lucru care ne aducea, negreşit, folos sufletesc. Iar eu eram şi foarte slab; dacă mă suflai, cădeam în prăpastie. Cu toate acestea urmam programul obştii fără nicio greutate. Şi a dat Dumnezeu de au crescut nişte buruieni printre stânci.

–    Smulgeţi aceste buruieni, a spus Stareţul, pe care ni le‑a trimis Dumnezeu.

Dar fiindcă erau amare, le‑a fiert, le‑a amestecat cu făină şi mi‑a spus:

–    Vei mânca toată săptămâna din ele.

În prima zi erau proaspete, în a doua zi le‑am pus în beci, într‑un vas de aluminiu, iar din a treia zi au început să facă spumă, căci se înăcriseră din pricina căldurii mari. Cu toate acestea Stareţul mi‑a spus:

–    Fac spumă ori nu, le vei mânca!

Şi le‑am mâncat.

Extras din Starețul meu Iosif Isihastul – Cuviosul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos.

Total
87
Shares
Previous Post

Să primim postul cu dragoste

Next Post

Evanghelia zilei (Luca 21, 8-36)

Related Posts