„După Dumnezeu şi Maica Domnului, voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri; voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi”. Recunoașteți, oare, aceste cuvinte? Ele încheie unul dintre cele mai frumoase acatiste pe care le păstrează Biserica noastră Ortodoxă încă din cele mai vechi timpuri, închinat unui fiu și mamei sale. Doi oameni asemenea nouă, dar transfigurați de Harul lucrător al Sfântului Duh. Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, prăznuiți pe 21 mai, au fost primii împăraţi creştini din istorie, cunoscuți și în relație cu supranumele de „Întocmai cu Apostolii”, un „titlu” special pe care Biserica l-a dat unor Sfinți a căror lucrare de propovăduire a Sfintei Evanghelii este considerată asemănătoare cu cea a Apostolilor.
Praznicul acesta însemnat de la sfârșitul lunii mai este strâns legat de marea taină și de puterea nemăsurată a Sfintei Cruci, simbolul de căpătâi al creştinismului, cel ce reprezintă patima, moartea şi Învierea Domnului. Puțini dintre noi cunoaștem faptul că de Sfânta Cruce se leagă și convertirea minunată a Sfântului Împărat Constantin cel Mare la dreapta credință, în urma unei viziuni pe care a avut-o înaintea unei lupte. O viziune care avea să lase creștinătății unul dintre cele mai importante sfinte odoare bisericești, păstrat până în zilele noastre la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped din Muntele Athos. Descoperiți povestea întreagă în rândurile de mai jos!
„In hoc signo vinces”
Pentru că am prezentat biografia și faptele sale de mare cinste și în alte rânduri, considerăm că nu mai este nevoie să le aducem și de această dată înaintea dumneavoastră. Spunem doar că Sfântul Împărat Constantin cel Mare a fost cel care a acordat libertate creștinismului, a convocat Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325) și a statutat creştinismul drept religie oficială a Imperiului. Momentul esențial al domniei sale este ziua de 28 octombrie 312. Istoricii bisericești Eusebiu de Cezareea și Lactanțiu afirmă că, înainte luptei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din 28 octombrie, contra lui Maxențiu, Sfântul Împărat Constantin s-a rugat la Dumnezeu să-i descopere Cine este cu adevărat și să-l ajute în necazul pe care îl avea în faţă. Iar Bunul Dumnezeu i-a trimis din Împărăția Sa un semn care avea să schimbe întreaga istorie a creștinismului. Se spune că Sfântul Constantin a văzut pe cer ziua, sau noaptea în vis, o Cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripția „in hoc signo vinces” (adică „prin acest semn vei învinge”). Astfel, urmând porunca divină, Sfântul Împărat a pus pe steagurile armatei sale simbolul arătat în vis, ca semn ocrotitor în acea mare luptă, după cum ne spune Eusebiu de Cezareea: „În zori, trezindu-se, le împărtăşise şi prietenilor săi taina; după care chemase la sine meşteri în prelucrarea aurului şi a nestematelor, se aşezase el însuşi în mijlocul lor şi le zugrăvise cam cum putea să arate acest semn, dându-le poruncă să-l întocmească şi ei la rândul lor aşa, din aur şi din pietre scumpe”. Scrierile bisericești spun că însuși Împăratul i-a mărturisit lui Eusebiu, sub jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creștinilor, el fiind mai înainte, ca și tatăl său, adept al cultului lui Sol Invictus, al doilea dintre cei doi zei ai soarelui din Roma.
Astfel, fără nicio îndoială, Sfântul Constantin a înțeles că victoria miraculoasă a armatei sale s-a datorat ajutorului acordat de către Dumnezeu. Nu este o simplă supoziție a posterității, ci un fapt confirmat de inscripția de pe „Arcul lui Constantin” din Roma, păstrată până astăzi, prin care mărturisește că a câștigat lupta „instinctu divinitatis” (adică „prin inspirație divină”).
Crucea Sfântului Împărat Constantin cel Mare
Toți cei care am ajuns în Muntele Athos, străbătând cu sudoare și cutremur cărările bătătorite de pașii Sfinților de odinioară, ajungând la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped, am rămas impresionați cu siguranță. Dincolo de Icoanele făcătoare de minuni, de slujbele de noapte cu iz de Rai, de cântările minunate ale părinților din obștea vatopedină, mănăstirea păstrează până în zilele noastre unele dintre cele mai importante odoare ale Ortodoxiei. Brâul Maicii Domnului, o parte din lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului și un fragment din trestia cu care I s-a dat Domnului buretele îmbibat cu oțet, Capul Sfântului Ioan Gură de Aur și cel al Sfântului Grigorie de Nazianz sunt doar câteva dintre ele. Nu în ultimul rând, în Altarul mănăstirii se păstrează Crucea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, făcută întocmai după modelul celei care i s-a arătat pe cer, în vis.
Una dintre cele mai frumoase minuni ale Sfintei Cruci a Împăratului Constantin cel Mare, care a rămas în memoria părinților de la Vatoped, este cea petrecută în secolul al X-lea, când mănăstirea a fost atacată și jefuită de arabi. Se spune că un ierodiacon pe nume Sava, care era în acea vreme paraclisierul mănăstirii, a luat în fugă Icoana Maicii Domnului Vimatárissa, cu tot cu o candelă care ardea neîncetat înaintea ei, dar și Crucea Sfântului Constantin cel Mare, și le-a ascuns pe toate într-o fântână mică aflată în Sfântul Altar, punând peste ele lespezi de piatră. Pentru că s-a străduit să ascundă sfintele odoare, el n-a mai avut vreme ca să scape de mânia cotropitorilor, care l-au prins și l-au vândut rob în Creta. După șaptezeci de ani, în timpul împăratului Nichifor Focas, când insula Creta și-a recăpătat libertatea, Cuviosul Sava s-a întors la Vatoped, găsind aici câțiva călugări care reușiseră să refacă o parte dintre ruinele mănăstirii. Într-o zi, i-a arătat Starețului locul în care este musai nevoie să sape – vechea fântână a Altarului – pentru a descoperi o comoară neprețuită. Săpând câțiva frați, după cuvântul bătrânului Sava, au rămas înmărmuriți, strigând tuturor și vestindu-le bucuria pe care tocmai o trăiseră: Icoana Maicii Domnului și Crucea Sfântului Împărat Constantin cel Mare pluteau deasupra apei, iar lumânarea era încă aprinsă, așa cum fusese lăsată în urmă cu atâția ani, fără a se mistui. Ce minune, ce bucurie mare pentru toți viețuitorii de atunci ai Mănăstirii Vatoped, vă dați seama!
Amintim faptul că, la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, ca o binecuvântare venită înainte de marele și slăvitul Praznic al Nașterii Domnului, tocmai din Grădina Maicii Domnului, Părintele Stareț Efrem Vatopedinul a dăruit Mănăstirii Diaconești o copie după Crucea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, în care a fost inserată o părticică din Lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Un dar de mare preț, făcut din inimă, spre ocrotirea obștii și a tuturor celor care calcă pragul așezământului monahal în duh de rugăciune.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro/
