După cum bine-știm, înainte de a intra într-unul dintre cele patru posturi rânduite de Biserica Ortodoxă pe parcursul unui an bisericesc (Postul Nașterii Domnului, al Sfintelor Paști, al Sfinților Apostoli Petru și Pavel sau al Adormirii Maicii Domnului), rânduiala liturgică a Bisericii noastre a hotărât o zi care să marcheze finalul perioadei în care puteam consuma orice fel de alimente, zi care mai este numită și „lăsatul secului” sau „lăsatul de sec”.
Din punct de vedere etimologic, sintagma „lăsatul secului” s-ar fi format printr-o aglutinare (un procedeu de formare a cuvintelor prin lipirea strânsă a unei particule sau a unul cuvânt de alt cuvânt), de la expresia „lăsatul seculului”, a secolului sau a timpului acestuia lumesc, cu toate ale sale, așa cum este el definit de Sfântul Apostolul Ioan: „Tot ce este de la lume, aceasta este: pofta trupului și pofta ochilor și trufia vieții” (I Ioan 2, 16). În alte limbi există diferiți termeni pentru a denumi acest moment de trecere. În limba italiană, spre exemplu, termenul folosit este „carnevale”, adică „adio carne”, din următoarea zi începând postul.
Cum să ne pregătim din punct de vedere duhovnicesc pentru post și ce ar trebui să facem în această zi, după învățătura Bisericii noastre? Aflați în rândurile de mai jos!
- Să fim cumpătați de lăsatul secului! Conceptul de cumpătare, sau stăpânire de sine, are o importanță deosebită în tradiția ortodoxă și în creștinism, în general. Această virtute este considerată a fi fundamentală pentru desăvârșirea duhovnicească și morală a credincioșilor. Cumpătarea nu se referă doar la controlul asupra apetitului alimentar, ci și la controlul asupra gândurilor, emoțiilor și comportamentului în general. Sfântul Vasilie cel Mare spunea că „cea mai bună definiţie şi regulă a cumpătării este aceasta: nici plăcerilor, nici poftelor trupeşti să nu le urmezi; să fii măsurat în cele absolut necesare, astfel încât nici să te îmbuibi trupeşte, nici să te îmbolnăveşti de exagerată asceză, nemaiputând astfel să îţi împlineşti ascultările”. Așadar, deși lăsatul secului este „borna” care marchează începutul postului, iar în această zi încă putem mânca „de dulce”, să fim cu luare-aminte și să nu ne „îmbuibăm trupește”, așa cum se îndeamnă Sfântul Vasilie. Dincolo de perspectiva duhovnicească, cumpătarea alimentară este și bine-venită pentru evitarea problemelor digestive mai ales în contextul în care urmează o perioadă de readaptare la un alt regim alimentar.
- Să iertăm și să cerem iertare! De ce? Pentru că doar aşa ajungem la adevărata iubire. Cine nu iartă, nu iubește. În Sfânta Scriptură citim că, „de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6,14). Nu este potrivit să intrăm în post fără să ne iertăm unii pe alții. Iertarea înseamnă dragoste și libertate, iar neiertarea este un soi de funie rezistentă care ne leagă sufletul și care nu ne oferă posibilitatea de a fi oameni liberi. Și, până la urmă, libertatea creștină este cel mai mare dar pe care ni l-a lăsat Dumnezeu.
- Să ne examinăm conștiința! Și să o însoțim cu hotărârea de îndreptare pe parcursul postului. Examinarea conștiinței este un aspect deosebit de important în tradiția ortodoxă. Este o practică ce implică o reflecție sinceră și profundă asupra propriilor gânduri, cuvinte și acțiuni, în lumina învățăturilor Sfintei Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți. Prin examinarea conștiinței, ne cultivăm auto-cunoașterea și auto-disciplina. Înțelegerea profundă a propriilor slăbiciuni și greșeli ne ajută să lucrăm la creșterea virtuților și la stăpânirea de sine. După această examinare a conştiinţei, pe parcursul postului este important să cerem iertare de la Bunul Dumnezeu cu inima curată, sinceră şi pocăindu-ne pentru faptul că am păcătuit. Mitropolitul Irineu Mihălcescu spunea că „știinţa psihopatologică şi psihiatria înlocuiesc până la un punct terapeutica duhovnicească, prin examinarea conştiinţei”.
- Să dăm și altora din bucatele noastre! De lăsatul secului, așa cum am spus mai sus, știm că mulți dintre creștinii noștri pregătesc bucate alese pentru masa în familie. Însă, se spune că faptele bune sunt aripile cu care ne înălțăm spre Cer și spre Împărăția lui Dumnezeu, iar milostenia pe care ar trebui să o facem în post poate avea un început-bun încă din ziua de lăsatul secului. Știind că, din perspectivă creștină, milostenia este văzută ca o expresie a iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele, când mergem la supermarket pentru a cumpăra alimentele necesare pentru prepararea meniului de lăsatul secului, să luăm câte ceva și pentru cei care, atunci când se înserează nu au un acoperiș deasupra capului sau, mai trist, nu au măcar o bucată de pâine pe care să le o ofere copiilor. Însuși Hristos a trăit o viață de dăruire și ne-a lăsat milostenia față de cei sărmani și nevoiași ca un îndemn cu valoare de „testament”: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine”.
- Să ne facem un program de lectură! Masa din seara zilei de 14 noiembrie poate fi un prilej numai-bun pentru a pune pe hârtie un scurt program de lectură zilnică din învățăturile marilor duhovnici și ale Sfinților Părinți. Scrierile duhovnicești pot ajuta la înțelegerea realității luptei duhovnicești, a ispitelor și a eforturilor necesare pentru a posti autentic, în conformitate cu învățăturile evanghelice. De asemenea, ele pot oferi „strategii”, dar și mijloace pentru a face față provocărilor duhovnicești pe care, inevitabil, le vom întâmpina în perioada care urmează. „Să știi, fiule, că toate ni se depozitează în memorie, iar când Hristos socotește că a venit ceasul potrivit, le dezvăluie. Să citești foarte mult, ca să-ți lumineze Dumnezeu mintea. Să știi că eu citeam foarte mult și, ca să nu fiu deranjat în timpul lecturii, chiar mă suiam într-un copac, cu o scară pe care o făcusem în acest scop, și pe care o trăgeam după mine, ca să nu mă vadă și să nu mă distragă cineva în momentele de studiu”, îl sfătuia Cuviosul Porfirie Kapsokalivitul pe unul dintre ucenicii săi apropiați.
Așadar, ziua de lăsatul secului nu este doar un moment în care mâncăm orice și oricum, ci un „nod în timp” în care, în calitatea noastră de creștini ortodocși, ar trebui să ne străduim să ne apropiem viețile și viețuirea de învățăturile creștine, să ne pregătim pentru întâmpinarea lui Hristos și să trăim într-un mod care aduce slavă lui Dumnezeu și bucurie în sufletele noastre. Este o ocazie bună de a ne analiza cugetul și conștiința și de a ne pregăti așa cum se cuvinte pentru a experimenta frumusețea și profunzimea postului în lumina credinței creștine.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
