Întrebarea unui medic:
– Părinte, de ce să ne luptăm să-i salvăm pe cei grav bolnavi, ca de pildă, pe oameni ce au suferit comoţii cerebrale şi au devenit ca nişte făpturi „fără de viaţă” sau cu bolnavii de cancer?
– Fiule, mi-a plăcut totdeauna lucrarea medicinii ca ştiinţă ce luptă împotriva morţii şi încearcă să prelungească viaţa. Nu putem să ştim niciodată dacă nu cumva vreun bolnav îşi va veni întru sine şi se va pocăi. Pe de altă parte, casnicii lui, care-l îngrijesc şi suferă cu el, se folosesc prin răbdarea ce o fac, înţeleg deşertăciunea celor lumeşti, filozofează asupra vieţii şi a morţii, li se dă prilejul să înveţe, să sufere şi să iubească… Foarte mult se folosesc de prelungirea vieţii bolnavului lor.
Extras din Câmpeie de viaţă – Arhimandritul Epifanie Teodoropulos, Editura Evanghelismos.
