– Gheronda, cum să dobândesc evlavie la Patimile lui Hristos?
– Mai întâi să te gândești la Jertfa lui Hristos și la propria ta nerecunoștinţă și păcătoșenie. Te va ajuta puţin și un text patristic corespunzător. Dar ceea ce te va ajuta cel mai mult este însăși Patima, Jertfa Domnului. Hristos nu a învăţat numai niște lucruri, ci S-a jertfit pentru neamul omenesc, a fost chinuit, răstignit și a suferit atât de mult.
– Moartea pe cruce, a fost o moarte de necinste, Gheronda?
– Da, a fost cea mai de necinste. Este înfricoșător! Toţi proorocii să proorocească despre Hristos, dar în cele din urmă evreii să-L bată, să-L scuipe, să-L batjocorească, să-L răstignească. Toate acestea îl cutremură pe om, dacă cugetă la ele. Chiar și în cel mai indiferent om, dacă are puţină intenţie bună și cugetă la ele, pune în mișcare interesul pentru cele duhovnicești.
– Gheronda, în Joia Mare, seara, după slujba Sfintelor Patimi, nu rămân în biserică.
– Păcat! Și eu care credeam că ai puţină evlavie. Bine, dar nu rămâneţi în biserică în noaptea Joii celei Mari? Îl lăsaţi singur pe Cel Răstignit și mergeţi la chiliile voastre?
– Cele mai multe surori rămân în biserică, însă eu, mă gândesc că, fiind mai vorbăreaţă, nu-mi voi putea aduna mintea, așa că prefer să priveghez în chilie.
– Dacă este așa, atunci e bine. Să ai în chilie o icoană cu Răstignirea și să spui: „Slavă, Doamne, Sfintei Răstignirii Tale” și „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ne închinăm Patimilor Fiului tău”. Odată cu aceasta să faci și cât de multe metanii poţi. Această zi trebuie trăită cum se cuvine. Eu încui ușa pentru a putea trăi această zi.
– Gheronda, anul acesta, în Vinerea Mare nu am mâncat nimic, iar seara, la slujba Prohodului, nu am putut sta în picioare. Dacă aș fi avut evlavia necesară faţă de Patimile Domnului, nu aș fi ajuns în această stare.
– A fost bună și această nevoinţă. Cum să mănânce cineva în această zi? Dacă cineva nu poate suporta, să ia puţin posmag. Mai demult, în mănăstiri, numai dacă era vreunul bolnav sau bătrân și neputincios lua seara un ceai cu puţin posmag. Unii beau oţet în această zi, pentru că evreii, acolo, sus pe Cruce i-au dat lui Hristos să bea oţet și fiere[1]. Când am mers la Mănăstirea Filotheu, în prima săptămână a Postului Mare nu am mâncat nimic. Iar în Vinerea Mare, fiindcă auzisem că unii aveau obiceiul să bea oţet, am băut și eu. A fost însă foarte tare și am leșinat.
– Gheronda, de ce în Săptămâna Mare pot să postesc trei zile, în timp ce în restul anului îmi vine greu să mă înfrânez?
– În Săptămâna Mare este întristarea pentru Patima lui Hristos. Să presupunem că ţi-a murit o persoană apropiată. Îţi mai stă mintea la mâncare? Atunci nu numai că nu-ţi mai pasă de mâncare, dar nici măcar apă nu-ţi mai vine să bei.
– Gheronda, anul acesta am cântat Prohodul cu stihurile Psalmului 118[2].
– Am auzit. Dar vreau să-mi spuneţi adevărul: când cântaţi, aveaţi mintea voastră la Hristos, la cuvintele Prohodului? Vă întreb pentru că și sora care rostea stihul Psalmului, și surorile care cântau, erau fascinate. Dar din ce cauză erau așa fascinate? Pentru că aţi spus ceva nou? Dar acesta este un lucru cu totul lumesc. Aţi înţeles? Prohodul înseamnă cântec de jale, tânguire. Hai să zici că la alte slujbe se poate să-ţi mai fugă mintea, însă aici L-au chinuit pe Hristos, L-au bătut, L-au scuipat, L-au răstignit, iar acum se săvârșește înmormântarea. Dacă nici în această zi un suflet nu înţelege ceea ce cântă, atunci ce să mai spun?
– Gheronda, în Sfântul Munte, în Vinerea Mare bat clopotele de jale?
– Bat clopotele atunci când se iese cu Epitaful.
– Dar nu bat toată ziua?
– Știu eu dacă bat? Eu caut să-mi bată inima.
– Gheronda, unii copii m-au întrebat de ce vopsim ouă roșii.
– Pe copii să nu-i lăsaţi să se limiteze la astfel de lucruri, pentru că în felul acesta interesul lor se va îndrepta mereu spre așa ceva și nu va merge la probleme mai profunde. Spuneţi-le numai că oul roșu, așa cum este el rotund, simbolizează pământul care a fost botezat cu Sângele lui Hristos și astfel toată lumea a fost slobozită de păcat.
– Gheronda, mă impresionează profund curajul Mironosiţelor.
– Mironosiţele aveau mare încredere în Hristos, aveau o stare duhovnicească înaltă și de aceea nu s-au temut de nimic. Dacă nu ar fi avut o stare duhovnicească bună, ar fi făcut ceea ce au făcut? Din dragoste pentru Hristos au pornit dis-de-dimineaţă, când era interzis mersul prin cetate, cu aromate în mâini, spre Preasfântul Mormânt al Domnului. De aceea s-au și învrednicit să audă de la Înger vestea cea plină de bucurie a Învierii.
– Gheronda, cum vom putea trăi bucuria Învierii?
– Să cultivăm întristarea cea dătătoare de bucurie, ca să vină adevărata bucurie. Dacă vom trăi cu evlavie și cu umilinţă Săptămâna Mare, vom trăi și Sfânta Înviere cu veselie duhovnicească și cu desfătare dumnezeiască.
– Gheronda, este firesc să nu simt multă bucurie în noaptea Învierii?
– Da, este firesc, pentru că în toată Săptămâna Mare și mai ales în Vinerea Mare, care este chiar ziua dinaintea Învierii, am trăit evenimentele dătătoare de întristare ale Patimilor. Deoarece simţământul întristării este mai profund decât simţământul bucuriei, nu putem ca într-o singură zi să depășim această stare sufletească. Nu pentru că sufletul nu se bucură de Înviere, dar nu se bucură atât de mult, pe cât o cere această sfântă și luminată zi. Dar încet-încet, în decursul Săptămânii Luminate, care este ca o zi de Paști, durerea din Săptămâna Mare se îndepărtează, iar sufletul se umple de bucuria Învierii. Începând cu a doua zi de Paști, ne dăm seama de Înviere.
– Gheronda, de ce la unele mănăstiri se fac procesiuni a doua sau a treia zi de Paști?
– Pentru a răspândi bucuria Învierii.
– Bat și clopotele?
– În Săptămâna Luminată bat toate laolaltă: clopote, toace de lemn, toace de fier și inimile bat cu putere trăind „Ziua Învierii”[3].
Doresc ca pururea să vă bucuraţi
cu duhovnicească bucurie,
cu neîncetată veselie pascală
și cu dulce răscolire lăuntrică.
[1] Matei 27,43; Ioan 19, 28-29.
[2] Potrivit rânduielii vechi bisericești Prohodul se cântă împreună cu „Fericiţi cei fără prihană”, adică înainte de fiecare tropar al Prohodului se cântă un stih din Psalmul 118.
[3] Irmosul și Catavasia Cântării I a Canonului Învierii și Slava de la Laudele Paștelui.
Extras din Despre rugăciune– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2013.
