Un oarecare, ce era mim și avea numele Gaianos, o hulea în teatru fără rușine pe Preasfânta Năcătoarea de Dumnezeu. Pentru aceasta i s-a arătat lui Născătoarea de Dumnezeu, zicând: „Ce rău ți-am făcut, omule, că în fața la atâta popor mă insulți?”. Dar acela, ridicându-se, nu numai că nu s-a îndreptat, ci și mai mult o hulea. Așadar, iarăși s-a arătat Sfânta prealăudată, Născătoare de Dumnezeu, îndreptându-l pe el și zicând: „Te rog, nu-ți vătăma sufletul tău din pricina mea!”. Dar acela iarăși hulea, mai mult decât înainte. Apoi a treia oară i s-a arătat, mustrându-l și zicând: „Omule, cu ce te-am nedreptățit, de nu încetezi fără nici o pricină să mă hulești și să mă insulți? Crede-mă, că dacă nu te înțelepțești, vei primi cele vrednice de neghiobia ta”.
Cum acela nu se îndrepta deloc, ci iarăși clevetea și mergea încă spre mai rău, într-o zi i-a stat din nou înainte Născătoarea de Dumnezeu pe la amiază, pe când ședea el culcat, nimic zicându-i, ci însemnându-i cu degetul picioarele și mâinile. Și trezindu-se, s-a aflat având mâinile și picioarele tăiate și zăcând ca un trunchi. Despre acestea nenorocitul mărturisea tuturor, vădindu-se pe sine că le-a primit ca răsplată a hulei lui.
Vezi cum sunt pedepsiți cei ce hulesc împotriva Maicii lui Hristos, celei fără de prihană? Iar dacă nu primesc plata după vrednicie în prezent, din pricină că dreptatea îndelung rabdă, în veacul cel viitor nu vor scăpa nicidecum.
Sursa: Cuviosul Teognost, Tezaurul, Editura Doxologia, Iași, 2015.
