Stareţul îi învăţa pe fraţii care veneau la el: „Smerenia este temelia chiliei duhovniceşti; răbdarea este împrejmuirea; dragostea este acoperământul. Ispita este vremelnică, însă răsplata e veşnică”.
Pentru cele pentru care le osândeşti la aproapele tu însuţi vei fi osândit. Dacă vei vedea pe cineva greşind, nu-l judeca, ci roagă-te pentru el Iubitorului de oameni Dumnezeu ca Domnul să-l îndrepte, iar pe tine să te izbăvească de căderea în păcat.
În fiecare frate să vezi pe părintele şi binefăcătorul tău, iar pe tine socoteşte-te mai prejos decât toţi.
Mergi oriunde vrei, vieţuieşte oricum vrei, însă oriunde te vei afla nu vei scăpa de crucea răbdării.
Să consideri că orice om este mai bun decât tine. Fără acest gând, chiar dacă cineva ar face minuni, va fi departe de Dumnezeu.
Mama tuturor virtuţilor este rugăciunea, pentru aceea Apostolul a spus: rugaţi-vă neîncetat. Să chemăm dar numele Domnului în toată vremea, fie că vorbim cu cineva, fie că şedem, fie că umblăm, fie că muncim, fie că mâncăm, fie că altceva lucrăm. Pretutindeni şi fără odihnă se cuvine să chemăm numele Domnului, pentru că în acest chip ne izbăvim de cursele vrăjmaşului, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur în scrierile sale. Loveşte-i pe cei care luptă împotriva ta cu numele lui Iisus, îndeamnă Sfântul Ioan Scărarul, pentru că nu vei găsi o armă mai puternică decât aceasta, nici pe pământ, nici în cer.
Rugăciunea alungă tristeţea şi apăsarea, umple sufletul de blândeţe, bucurie şi recunoştinţă, şi dobândeşte nenumărate bunuri.
Se cuvine să învăţăm defăimarea de sine. Adică să te învinuieşti întotdeauna pe tine însuţi, iar nu pe ceilalţi; pe tine însuţi să te cerţi, pe tine însuţi să te numeşti prost şi fără de minte, nepăsător şi lipsit de grijă pentru mântuirea sufletului, trândav şi dezordonat.
Starețul Ilarion
