Sfântul Teofan Zăvorâtul
Toate sunt date de la Dumnezeu și toate se dau pentru mântuirea noastră. Cu această cugetare să primești și tu boala, mulțumind lui Dumnezeu Care se îngrijește pentru mântuirea ta. Însă cum contribuie la mântuirea noastră ceea ce îngăduie Domnul, numai El știe. De obicei noi nu ne putem da seama.
De pildă, trimite o nenorocire, uneori pentru ca să ne certe, alteori pentru ca să ne trezească duhovnicește, uneori să ne scape de un rău mai mare, alteori să ne mărească răsplata cerească, alteori să ne slobozească de vreo patimă etc. Tu însă să cugeți la păcatele tale și să spui: „Slavă Ție, Doamne, că mă pedepsești pe dreptate!”.
Să te gândești că mai înainte L-ai uitat pe Dumnezeu și să spui: „Slavă Ție, Doamne, că mi-ai dat pricină și cunoștință să-mi aduc aminte de Tine adeseori”. Să te gândești că, dacă ai fi fost sănătos, se poate să nu fi făcut binele, și să spui: „Slavă Ție, Doamne, că m-ai împiedicat de la păcat!”. Dacă înfrunți în acest fel și cu aceste gânduri boala ta, povara ta va deveni foarte ușoară.
Pe de altă parte, cu toate că bolile sunt îngăduite de Dumnezeu, grija pentru vindecare nu este un păcat. Pentru că atât știința medicală, cât și medicamentele sunt și ele daruri ale lui Dumnezeu pentru neamul omenesc. Așadar, alergând la medici, de fapt tot la Dumnezeu alergăm.
În boală fiind, să învățăm și să dobândim smerenia, răbdarea, mărinimia, simțământul recunoștinței față de Dumnezeu. Desigur, nerăbdarea, puținătatea de suflet sunt omenești, dar de îndată ce apar, trebuie să le alungăm. Toate stările grele au o greutate, adică ceea ce trebuie să suferim, ceea ce trebuie să răbdăm. Fără greutate nu putem vorbi despre răbdare. În orice caz, dorința de a ne slobozi de greutate nu este supusă greșelii, ci este o nevoie firească a sufletului. Săvârșim păcat atunci când, de la această nevoie firească ne lăsăm duși la neliniște și cârtire. Dacă simți așa ceva înlăuntrul tău, depărtează îndată, mulțumind lui Dumnezeu.
Dacă v-ați îmbolnăvit din pricina voastră, pocăiți-vă înaintea lui Dumnezeu și cereți-I iertare, pentru că nu ați păzit darul sănătății, darul pe care El vi l-a oferit. Dacă însă boala voastră a fost îngăduită de Dumnezeu – căci nimic nu este întâmplător – mulțumește-I din toată inima. Vedeți că și boala este un dar dumnezeiesc, pentru că smerește, înmoaie sufletul și-l slobozește de multe griji?
Cum să ne rugăm când suntem bolnavi?
Nu păcătuim atunci când cerem de la Dumnezeu să ne vindece. Însă de fiecare dată când cerem aceasta, să adăugăm și cuvintele: „Dacă este voia Ta, Doamne”. Când ne supunem în întregime voii dumnezeiești și primim orice ca binefacere dumnezeiască, atunci și sufletul nostru rămâne liniștit și Dumnezeu se face mai milostiv față de noi. Astfel ne dăruiește fie sănătatea, fie, cel puțin, mângâiere în boală.
Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Povățuire în viața duhovnicească, Sfânta Mănăstire Paraclitu.
