Crezi că vei urca la ceruri fără osteneală, fără întristare, fără lacrimi?
Stareţul nostru, bătrânul Iosif Sihastrul, întotdeauna ne spunea: „Toată viaţa mea a fost o mucenicie”.
Dar altceva este să asculţi cuvântul acesta şi altceva să-l trăieşti, să verşi în fiecare zi lacrimi şi sânge, fie pentru tine însuţi, fie pentru alte persoane iubite ţie.
Toţi recomandăm răbdare, dar vine ceasul când şi aceasta se termină şi atunci începe mucenicia ascunsă: lacrimi amare, durerile inimii, suspinul din adânc, sângerările inimii. Cât de multe ne învaţă experienţa!!
De aceea, când auzi că cineva se află în suferinţă, roagă-te pentru el, nu ca să-i înceteze Dumnezeu durerea, ci să-i dea răbdare. Pentru că înlăuntrul durerii se află Dumnezeu.
Mai întâi Răstignirea şi apoi Învierea.
Că prin cruce a venit bucurie la toată lumea.
Nici pe Fiul Său, Tatăl nu L-a scăpat de Cruce, ci „se arăta Lui Înger din cer, întărindu-L pe El” (Luca 22, 43).
Mult folos putem primi din această pildă.
Extras din Stareţul Efrem Katunakiotul – Ieromonahul Iosif Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2004
